Contactat de BBC, britanicul a declarat că mai sunt de pus la punct anumite detalii. „Ar trebui să semnăm săptămâna asta. Sincer, este făcut în proporţie de 99,6 la sută. Nu mai sunt negocieri, doar chestii legate de acte”, a spus Hamilton, care va primi aceeaşi sumă de bază ca până acum, adică circa 28,5 milioane de euro. La această sumă se vor adăuga bonusuri de performanţă. În funcţie de câte curse va câştiga şi dacă va deveni din nou campion mondial, venitul lui ar putea trece de 37 de milioane de euro.

Prin comparație, salariul anual al lui Sebastian Vettel la Ferrari este de 46 milioane de euro, însă acesta este mai mare ca al lui Hamilton fiindcă Ferrari i-a acordat o primă de instalare. Din al doilea an, venitul germanului va scădea la 27,5 de milioane de euro, salariu de bază, iar bonusurile vor fi acordate numai pentru titlul mondial şi pentru cursele câştigate.

Hamilton are un salariu comparabil cu cel al lui Fernando Alonso, care câștigă 37 de milioane de euro pe an.

 
 

Urmărește-ne pe Google News