Libertatea: Florin, ai fost semifinalist la Roland Garros, în urmă cu puţin timp. Din păcate, aici, la Wimbledon, ai pierdut în primul tur (n.r. – 6-7/4, 6-1, 6-2, 3-6, 6-1 contra spaniolilor Marcel Granollers şi Marc Lopez)…
Florin Mergea: Din punctul meu de vedere, rezultatul este dezamăgitor. Consider că am făcut tot ce a depins de mine pentru acest meci. Şi în afara terenului şi pe teren. Cred că eu am jucat bine şi consider că era un meci de câştigat. Poate că în trei seturi. Cum a fost şi în semifinala de la Roland Garros, cu aceiaşi adversari. În fine. Jucăm dublu. Nu ţin numai de mine toate lucrurile. O să am o discuţie şi cu Marin (n.r. – Draganja). Sunt lucruri pe care trebuie să le discutăm, să le punem la punct pentru a merge mai departe. Să evităm situaţiile acestea.

Ca junior ai fost campion la Wimbledon, şi la simplu, şi la dublu. Înseamnă că iarba îţi convine.
Da, eu mă simt foarte bine pe iarbă. Şi azi (n.r. – miercuri) am jucat foarte bine. Dar degeaba joacă unul bine! Este dublu şi fiecare trebuie să se completeze cu celălalt.

Totuşi, jucaţi de puţin timp împreună.
Aşa este, însă nu cred că acesta-i motivul pentru care am pierdut. Am fost şi puţin obosiţi. Poate că şi asta şi-a spus cuvântul în anumite momente. Eu sunt la a unsprezecea săptămână de când joc tot timpul. Marin are şi el nouă. Cred. Ne uităm în urmă. Erau unele lucruri pe care le puteam schimba. Altele, nu. E mult de muncă. Important este că avem acel rezultat de la Roland Garros şi el ne arată că se poate mult mai bine.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

Recunoaşte că se vrea titular în Cupa Davis

Ce-ţi propui în continuare? Va urma US Open-ul ca turneu important.
Deocamdată, revenim pe zgură. Până la US Open, mai sunt câteva turnee importante. Stuttgart, Hamburg, Gstaad şi Kitzbuehl, cred. Trei de 250 şi unul de 500. Vedem cum merge acolo, iar după va fi US Open-ul şi, poate, un turneu pregătitor înainte. Mai e până atunci. Acum ne concentrăm pe ce avem de făcut. Nu sunt foarte multe lucruri de reparat, dar trebuie rezolvate.

După meciul pierdut cu Ucraina (n.r. – 1-3, în februarie), în Cupa Davis, mulţi au spus că trebuia să te afli în echipă. Ce s-a întâmplat?
Mereu am spus că vreau să vin la echipa României. La fiecare meci, situaţia a fost diferită. Cu clasamentul pe care îl am, cu rezultatele mele, mi se pare normal să ştiu că voi fi direct în echipă, că voi juca. Ăsta a fost unul dintre motivele pentru care n-am venit la meciul de dinainte (n.r. 0-5 cu Olanda, aprilie 2013). Mi s-a spus că trebuie să vin şi se va vedea dacă intru sau nu. La meciul cu Ucraina nu am putut să vin fiindcă mă aflam în Australia şi deja aveam unele angajamente acolo. Jucam cu Oliver Marach. Făcusem un plan cu nişte sponsori. Nu aveam cum să vin între Australian Open şi Vina del Mar, în Chile. Era imposibil.

George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV
Recomandări
George Simion, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Îi curățăm direct dacă le dau numele” | EXCLUSIV

Au apărut tot felul de zvonuri legate de un posibil conflict între tine şi Tecău. Este adevărat?
Nu, nici vorbă! Au fost discuţii în trecut, dar am trecut peste ele. Am învăţat din ele. Nu acesta a fost motivul pentru care n-am venit la Cupa Davis să jucăm împreună. Am şi jucat cu Danemarca (n.r. – 5-0, februarie 2013) şi cu Finlanda (n.r. – 3-2, septembrie 2012). Meciurile acelea le-am şi câştigat. Mi se pare normal să jucăm împreună fiindcă suntem cei mai buni la dublu. Cred că, la ora actuală, eu şi Tecău putem bate pe oricine din lume. Nu multe echipe au şansa să aibă un asemenea dublu, care îţi poate aduce un punct. Aceasta e, însă, decizia căpitanului. El zice «Jucaţi voi sau altcineva». Nu ţine de noi. Să vedem ce se va întâmpla la următorul meci, cu Suedia.

Ce înseamnă pentru voi că aţi fost zece români pe tabloul principal, la Wimbledon?
Cred că este o perioadă bună a tenisului nostru. Fetele merg foarte bine. La masculin, Victor (n.r. – Hănescu) este la sfârşit de carieră, dar sper ca Marius (n.r. – Copil) şi Adi (n.r. – Ungur) vor reveni în prima sută. La dublu, sunt eu cu Horia (n.r. – Tecău). Avem nişte ani buni în spate. Cred că tenisul nostru este într-o poziţie destul de bună ţinând cont de condiţiile care sunt la noi, în România.

Bărbat achitat definitiv după ce a filmat trei femei în toaleta unei clinici medicale din București. Judecători: dreptul la viață privată nu e protejat în WC-uri publice
Recomandări
Bărbat achitat definitiv după ce a filmat trei femei în toaleta unei clinici medicale din București. Judecători: dreptul la viață privată nu e protejat în WC-uri publice

Lăudat de Horia Tecău

Florin Mergea a fost lăudat de Horia Tecău (29 de ani), care, la rândul lui, este deschis unei viitoare colaborări. Florin Mergea este un jucător foarte bun de dublu și a arătat-o și la Roland Garros, unde a jucat semifinale. La dublu se aduce întotdeauna un punct important, în meciurile de Cupa Davis. Sper să facem echipă. Tecău şi partenerul lui, olandezul Jean-Julien Rojer, vor juca azi în turul II la Wimbledon contra perechii Melzer / Lopez.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Drumul de vis aflat într-o zonă superbă care e la fel de spectaculos ca Transfăgărășan sau Transalpina. Face legătura între două județe importante și ”este mai puțin cunoscut ca alte șosele montane din România”
FANATIK.RO

Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Observatornews.ro
Muncitori înghițiți de pământ la Săpoca, în Buzău. Trei au fost scoși în viață, al patrulea nu a mai avut nicio șansă. Șapte copii au rămas fără tată
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI