Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, împreună cu Ministerul Tineretului şi Sportului, i-au premiat, ieri, la Complexul Olimpic “Sydney 2000” de la Izvorani, pe sportivii medaliaţi la campionatele mondiale şi europene desfăşurate în 2008. Deşi fotbalul a fost departe de o medalie, Mircea Sandu a plecat în grabă de la eveniment, după doar 10 minute de la startul ceremoniei, motivând că are câteva întâlniri importante.
“Naşul” şi-a exprimat, la plecare, dezamăgirea că fotbalul nu a fost premiat pentru calificarea la CE din 2008: “Sportivii care au reprezentat cu succes România merită premiaţi. Sunt puţin supărat, fiindcă eu cred că şi fotbalul merita mai multă atenţie. Nici un jucător, antrenor, sau echipă nu se regăseşte pe lista laureaţilor, deşi naţionala s-a calificat la Campionatul European de pe primul loc. Poate şi pentru faptul că nu neam calificat la Olimpiada de la Beijing nu am fost premiaţi”, a concluzionat Mircea Sandu.
Atleta Constantina Diţă Tomescu, 38 de ani, a primit cel mai important premiu al Galei Sportului Românesc: “Premiul naţional pentru sport”.
Câştigătoarea medaliei de aur în proba de maraton la Jocurile Olimpice de la Beijing a anunţat că nu se retrage, în ciuda vârstei înaintate: “Vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături şi să îi anunţ pe români că în 2009 voi continua să concurez şi sper să obţin rezultate la fel de bune”, a spus Constantina.
“Sunt încrezător că vom obţine performanţe foarte bune la Olimpiada de la Londra, din 2012. Trebuie făcută o reîmprospătare a sportului românesc”, a spus Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. Monica Iacob Ridzi, ministrul Tineretului şi Sportului, a completat: “Sportul trebuie susţinut mai mult fiindcă este cel mai bun ambasador al României”.
Elena Băsescu a făcut gimnastică
Prezentă la Izvorani, la Gala Sportului Românesc, Elena Băsescu le-a mulţumit sportivilor în numele Preşedenţiei pentru succesele obţinute. Înainte de poza de grup cu lotul feminin de gimnastică, fiica preşedintelui i s-a destăinuit Marianei Bitang: “Şi eu am făcut patru ani de gimnastică”. Elena Băsescu s-a pozat cu toate medaliatele României de la Beijing.