„Vă rog să acceptaţi condoleanţele mele pentru dispariţia lui Ilie Balaci, fost internaţional şi antrenor. În numele întregii comunităţi fotbalistice internaţionale, v-aş fi recunoscător dacă puteţi transmite condoleanţele noastre familiei şi celor dragi. Ne-am dori ca, într-o oarecare măsură, cuvintele noastre să aducă puţină pace şi alinare în aceste momente triste”, se arată în scrisoarea lui Gianni Infantino publicată, marţi, pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

Fostul mare fotbalist Ilie Balaci a decedat, duminică, la vârsta de doar 62 de ani. El a câştigat 3 titluri de campion al României şi 4 Cupe ale României cu Universitatea Craiova, echipă pentru care a evoluat în cea mai mare parte a carierei, iar înainte de a se retrage din activitate, în 1988, a mai evoluat la FC Olt şi Dinamo.

El a fost desemnat cel mai bun fotbalist român al anului în 1981 şi 1982. În Divizia A are 349 de prezenţe şi 84 de goluri, în cupele europene a marcat de 7 ori în cele 38 de apariţii, în vreme ce la naţionala are 69 de selecţii şi 8 goluri.

Ca antrenor cele mai mari succese le-a înregistrat în ţările arabe, cucerind numeroase trofee în Tunisia, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Qatar. Şi-a început meseria de antrenor la Pandurii Târgu Jiu, iar apoi le-a pregătit în ţară pe Drobeta-Turnu Severin şi Universitatea Craiova (de trei ori). A mai antrenat formaţiile Club Africain Tunis, Olympique Casablanca, Al-Shabab FC (EAU), Al-Nasr (Arabia Saudită), Al-Hilal FC (Arabia Saudită), Al Ain FC (EAU), Al Sadd SC (Qatar), Al Ahli Club Dubai (EAU), Al-Arabi SC (Qatar), Kazma (Kuweit), Raja Casablanca (Maroc), Al-Nahda (Arabia Saudită), Al-Hilal FC Omdurman (Sudan), Suwaiq Club (Oman).

Citiți și

 

Urmărește-ne pe Google News