Astăzi este o zi specială pentru Mircea Lucescu. Antrenorul român al formaţiei ucrainene Şahtior Doneţk împlineşte 69 de ani, iar jucătorii şi oficialii clubului au ţinut să-i transmită un mesaj. ”De numele lui Mister Mircea Lucescu se leagă epoca de aur a clubului Şahtior. Este cel mai de succes antrenor din istoria echipei. În 2014, Mircea Lucescu a împlinit 10 ani de când lucrează la clubul nostru, iar în acest timp, Şahtior a câştigat Cupa UEFA, opt titluri de campioană a Ucrainei, cinci Cupe ale Ucrainei şi şase Supercupe ale Ucrainei.
Mircea Lucescu este un antrenor care nu vizează doar rezultatul, ci încerarcă să imprime echipei şi un joc care să placă fanilor. Vă mulţumim, pentru aceşti ani de muncă la Şahtior şi pentru talentele care au fost descoperite în acest timp!
Îl felicităm din toată inima pe antrenorul nostru şi îi dorim sănătate, fericire, prosperitate şi noi victorii cu Şahtior. Mister, te iubim! La mulţi ani!”, este mesajul publicat pe site-ul oficial al ”minerilor”.
Născut pe 29 iulie 1945, la Bucureşti, Mircea Lucescu a jucat între 1963 şi 1977 la Dinamo, echipă pe care a şi antrenat-o în perioada 1985-1990. În cariera de tehnician, ”Il Luce” a mai pregătit formaţiile Corvinul Hunedoara (1979-1980), România (1981-1986), Pisa (1990-1991), Brescia (1991-1996), Reggiana (1996-1997), Rapid (1997-1998 şi 1999-2000), Inter Milano (1998-1999), Galatasaray Istanbul (2000-2002), Beşiktaş Istanbul (2002-2004) şi Şahtior Doneţk (din 2004 şi până în prezent).
Ca jucător, Mircea Lucescu a câştigat 7 titluri şi o Cupă a României şi a participat cu reprezentativa tricoloră la Campionatul Mondial din 1970, din Mexic. Ca antrenor, ”Il Luce” are în palmares un titlu şi 2 Cupe ale României cu Dinamo, o Cupă Anglo-Italiană cu Brescia, un titlu, o Cupă şi o Supercupă a României cu Rapid, un titlu şi o Supercupă a Europei cu Galatasaray, un titlu cu Beşiktaş, 8 titluri, 5 Cupe, 6 Supercupe ale Ucrainei şi o Cupă UEFA cu Şahtior.
Cu Mircea Lucescu selecţioner, naţionala României s-a calificat la Campionatul European din 1984.