După mesajul soției, care a mulțumit celor care i-au fost alături în aceste ultime zile, a venit rândul lui Ciprian Prodan, fratele lui Didi, să transmită un mesaj de mulțumire celor care i-au fost aproape.
Înainte de a se urca în mașină, pentru a reveni la Satu Mare, Ciprian Prodan (37 de ani), fost fotbalist la Olimpia, ASA, Universitatea Cluj, Poli Timișoara, FC Brașov, Mediaș, ASA Târgu-Mureș și la Victoria Brănești, a postat pe contul său de Facebook următorul text:
”În aceste momente grele cu sufletul sfâșiat de durere, ținem să vă mulțumim pt sprijin și mesajele de compasiune. Să ne rugăm pt Odihna Veșnică și sa păstrăm Vie memoria lui, Dumnezeu să te aibă în pace, Frate !”.
Contactat de ”Libertatea”, Ciprian n-a dorit să comenteze faptul că FRF n-a fost reprezentată de lideri ei la înmormântare, ci a preferat să trimită personaje secundare, dar a anunțat: ”Burlene, o să te urmăresc toată viața!”. Lui Didi i-a explodat inima-n piept miercuri seară, în timp ce privea la televizor cum Gică Popescu îi critica pe președintele FRF și pe oamenii lui!
Este arhicunoscut faptul că Didi Prodan era în conflict deschis cu Răzvan Burleanu, președintele FRF. Pe rol există chiar un litigiu de muncă între cele două părți (urmează ca moștenitorii lui Didi să se judece cu federația). În plus, Didi Prodan suferea teribil pentru faptul că, în diverse situații, Anghel Iordănescu, Ion Vlădoiu și Miodrag Belodedici, cu care colaborat la federație până în 2014, i-au întors spatele.
De altfel, Iordănescu a venit sâmbătă la cimitir, pentru a-l conduce pe Didi pe ultimul drum, stând izolat, dar nu și la parastas. În schimb, Vlădoiu nu s-a alăturat sâmbătă colegilor din Generația de Aur, în vreme ce Belo a fost și la cimitir, dar și la pomană.
Răzvan Burleanu n-a fost la înmormântare, dar a mers sâmbătă la un meci de Liga a II-a, la Suceava, unde a fost huiduit de spectatori.
Buleanu, condoleanțe pe blogul personal
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a postat un mesaj de condoleanţe pe site-ul său personal.
”Astăzi (n.r. sâmbătă) pleacă dintre noi un fotbalist excepţional şi un patriot, Daniel Prodan, a cărui carieră va rămâne un reper pentru generaţiile viitoare. Indiferent de ce se poate întâmpla în viaţă între oameni, respectul meu pentru performanţele unui asemenea jucător va rămâne totdeauna acelaşi. Nu am dorit ca prin prezenţa mea la ceremonia funerară de astăzi să nasc eventuale reacţii din partea unora care îşi promovează interesele personale în fotbal, manifestări care să întineze memoria celui care a fost Daniel Prodan. Dumnezeu să-l ierte şi să îl odihnească în pace!”, se arată în mesajul postat de Burleanu pe blogul său personal.
Tribut de la Atletico Madrid București
Și clubul la care evoluează Răzvan Prodan – fiul lui Didi, Atletico Madrid București, i-a adus un omagiu fostului internațional.
Echipa de juniori a grupării bucureștene a învins sâmbătă Academia Hagi, chiar la Ovidiu, cu 1-0. La final, colegii lui Răzvan s-au fotografiat având în mijloc un tricou inscripționat cu chipul lui Didi.
Atletico Madrid București este un club privat deținut de afaceristul Claudiu Florică. Numele acestuia apare în Dosarul Microsoft.
Și fotbaliștii de la Olimpia Satu Mare l-au omagiat pe ”Tătuca”.