„În pragul debutului României la EURO 2024, vreau să vă împărtășesc entuziasmul și determinarea echipei noastre. Știm că fiecare dintre voi trăiește cu sufletul alături de noi aceste momente pline de emoție”, și-a început mesajul Edi Iordănescu.
Selecționerul spune că „misiunea noastră, mai presus de orice obiectiv, este să aducem bucurie în inimile românilor“ și notează că „am ajuns aici prin muncă, pasiune și sacrificiu“.
El anunță că „am pregătit totul cu energie pozitivă și responsabilitate, pentru a obține maximum din această experiență extraordinară. Fiecare jucător este pregătit, echipa este pregătită”.
„Suntem gata de luptă”
Dacă vom reuși să ne îndeplinim visul, nu va fi o surpriză pentru mine. Iar dacă lucrurile nu vor merge cum ne dorim, responsabilitatea îmi revine în totalitate. Dar am convingerea că suntem gata de luptă!
Edi Iordănescu:
„Sunt mândru de munca și dăruirea băieților noștri. Au dat totul în preliminarii și în pregătirea turneului final și sunt sigur că vor da totul și în meciuri. Întăriți de gândurile bune ale românilor de acasă și din întreaga lume, suntem o singură inimă! Și batem pentru România!”, a conchis fiul lui Anghel Iordănescu.
Anterior, pe pagina de Facebook a echipei naționale au fost postate imagini de la o ședință foto cu „luptătorii” lui Edi Iordănescu.
Echipa probabilă a României pentru meciul cu Ucraina
România: 1. Fl. Niță – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 4. Ad. Rus, 11. Bancu – 6. M. Marin, 18. R. Marin – 20. Man, 21. N. Stanciu, 13. Mihăilă – 19. Drăguș.
Rezerve: 12. H. Moldovan, 16 Târnovanu – 5. Nedelcearu, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 10. I Hagi, 14. D. Olaru, 15. Burcă, 17. Fl. Coman, 22. Mogoș, 23. Sorescu, 24. Racovițan, 25. Bârligea, 26. Șut.
Meciurile din grupa E
- 17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA – Ucraina (Allianz Arena, München)
- 22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Köln)
- 26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt)
- În cazul în care România va câştiga grupa E de la Euro 2024, se va duela în „optimi” cu locul trei al unei dintre grupele A, B, C sau D.
- Dacă „tricolorii” vor încheia grupa pe locul secund, atunci vor da piept cu ocupanta locului secund din Grupa D.
- În cazul în care România se va califica în „optimi”, de pe locul trei din grupă, atunci ar putea da piept cu câştigătoarea Grupei B sau C.
România, care a câștigat grupa I a preliminariilor, s-a calificat la Campionatul European după o pauză de 8 ani. Este a șasea prezență la un turneu final pentru tricolori.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Zorro2024 • 15.06.2024, 14:34
***, lasa-neeeeee, lasă-ne, cioflingarule
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.