Incidentul a avut loc în dimineața zilei de marți, 20 decembrie, când naționala Argentinei a revenit în țară, după victoria de la Cupa Mondială din Qatar.
Lionel Messi stătea în spatele punții superioare a autobuzului alături de colegii lui de echipă, Leandro Paredes, Rodrigo De Paul, Angel Di Maria și Nicolas Otamendi, când aproape s-au lovit la cap în momentul în care autobuzul a trecut pe sub un cablu aerian.
Patru dintre jucători au reușit să se ferească la timp de cablul care l-a atins însă pe Paredes, fotbalistul piezându-și șapca.
După câteva ore de odihnă, campionii mondiali au pornit marți, în jurul orei locale 12.00 (17.00, ora României – n.r.), într-o paradă triumfală prin mijlocul suporterilor ieșiți pe străzile din Buenos Aires.
Ziua de marți a fost declarată zi liberă de guvern. Peste un milion de oameni sunt așteptați la marea sărbătoare de la obeliscul din centrul orașului, în Piața Revoluției.
Foto: Profimedia