ACTUALIZARE 26 ianuarie. Familia fotbalistului argentinian Emiliano Sala a anunţat reluarea căutărilor avionului dispărut deasupra Canalului Mânecii în care se afla jucătorul, după ce s-au adunat peste 182.000 euro, sâmbătă după-amiază, în urma unei strângeri de fonduri.
Banii s-au colectat pe site-ul gofundme.com, 25.000 euro fiind donaţi de mijlocaşul lui PSG, Adrien Rabiot, un număr de 1.940 persoane depunând diferite sume de bani.
De asemenea, o petiţie care cere autorităţilor să reia căutările a adunat 82.000 semnături.
Joi, la aproape 72 de ore după ce avionul a dispărut la circa 20 de kilometri insula Guernsey, poliţia locală a anunţat că a oprit definitiv căutările, care nu au dat niciun rezultat.
După acest anunţ, numeroase voci au cerut autorităţilor să continue căutările.
Numeroase vedete, care au jucat sau nu cu Sala, printre care Leo Messi (Barcelona), Gonzalo Higuain (Chelsea), Nicolas Otamendi (Manchester City) şi Lucas Biglia (AC Milan), au publicat un mesaj în acest sens, alături de doi jucători ai lui Nantes, Valentin Rongier şi Nicolas Pallois, şi de internaţionalii francezi Florian Thauvin (Marseille), Blaise Matuidi (Juventus) sau Laurent Koscielny (Arsenal).
–––-
„Cât timp există posibilităţi, o urmă de speranţă, vă rugăm #nu încetaţi să-l căutaţi pe Emiliano”, a scris Messi, mesajul fiind însoţit de o fotografie a fostului atacant al lui FC Nantes.
La fel cum au făcut joi mai mulţi prieteni şi foşti coechipieri ai lui Sala, ca argentinianul Valentin Vada şi uruguayanul Diego Rolan, mulţi fotbalişti au cerut pe reţelele de socializare continuarea căutării atacantului dispărut împreună cu pilotul avionului luni seară. Avionul se îndrepta spre Cardiff, oraşul noii echipe a lui Sala.
Argentinienii Gonzalo Higuain (Chelsea), Nicolas Otamendi (Manchester City) şi Lucas Biglia (AC Milan), doi jucători ai lui Nantes, Valentin Rongier şi Nicolas Pallois, dar şi Florian Thauvin (Marseille), Blaise Matuidi (Juventus) sau Laurent Koscielny (Arsenal) au publicat pe reţelele de socializare mesaje video în care au cerut continuarea căutărilor.
Citiți și Căutările avionului dispărut în care se afla fotbalistul Emiliano Sala au fost oprite
- Responsabil al operațiunilor de salvare: ”Nici o șansă ca fotbalistul Sala să mai fie găsit în viață”. Motivul prăbușirii
- AUDIO | Ultimul mesaj trimis de Emiliano Sala, chiar din avionul care a dispărut: „Pare că se destramă. Mi-e tare frică!”. Reacția lui Maradona
- UPDATE: Sala a fost propus la Petrolul acum șase ani! Avion dispărut de pe radare între Nantes și Cardiff. Fotbalistul Emiliano Sala, colegul lui Ciprian Tătărușanu la FC Nantes, se afla la bord