”S-au tot chinuit să le caute toată competiţia, însă acum nici n-au consultat VAR. Numai nouă ne-au dat cartonaşe. Am fost furaţi şi asta ne doare!”, a acuzat Messi, care rămâne fără trofeu câștigat cu naționala ”pumelor”.
Messi a continuat atacul devastator: ”E complicat să câştigi când Brazilia joacă acasă, întrucât controlează tot. Arbitrul a favorizat-o tot meciul. Am avut două penaltyuri clare, la Kun şi Otamendi, dar nici nu s-a obosit să consulte VAR! Ne-a spus să fim calmi şi şi-a bătut joc de noi”.
”Nu ne-au fost superiori”
Messi a fost ca o furtună la zona mixtă: ”Am jucat foarte bine şi nu meritau să câştige. Însă tot efortul nostru a fost degeaba, toate rahaturile au fost pentru ei.
Zambrano nu a fost corect, ne-a acordat doar nouă cartonaşe, lor deloc. A condus absurd, n-a văzut faulturile lor criminale, henţurile. Am avut posesia, nu ne-au fost superiori şi ne-au dat primul gol din nimic, pe o acţiune izolată.
La al doilea contraatac au pornit după un 11 metri nesancţionat. Este o lipsă de respect şi sper să schimbe ceva CONMEBOL, deşi nu prea cred”.
”Dacă trebuie să continuu să ajut echipa naţională într-un fel sau altul, o voi face, pentru că mă simt bine în acest grup. Dincolo de acest eşec, viitorul arată bine şi Argentina are o bază solidă pentru a creşte”, a mai declarat Leo Messi.
Și Kun Agüero a pus tunurile pe arbitraj: „La faza premergătoare celui de-al doilea gol, am simţit cum m-a lovit Dani Alves. Cred că e ceva necurat la mijloc, pentru că până acum VAR a funcţionat bine. Acceptăm să pierdem, dar să fim arbitraţi corect”.
Argentina a avut două bare
Astfel, Argentina, care a nimerit de două ori bara, prin Agüero şi Messi, rămâne fără victorie în partidele oficiale disputate pe terenul Braziliei. „Pumele” n-au mai cucerit vreun trofeu din 1993.
În absenţa starului Neymar (accidentat), eroul gazdelor a fost Gabriel Jesus, atacantul lui Manchester City, care a reuşit deschiderea scorului în prima repriză (19), iar apoi a pasat decisiv la cel de-al doilea gol al Selecao, marcat de Roberto Firmino, jucătorul lui Liverpool (71).
În partida de la Belo Horizonte au evoluat formaţiile:
Brazilia: Alisson – Daniel Alves, Marquinhos (Miranda, 64), Thiago Silva, Alex Sandro – Casemiro, Arthur, Philippe Coutinho; Everton (Willian, 45), Gabriel Jesus (m.80 Allan), Roberto Firmino. Selecţioner: Tite.
Argentina: Franco Armani – Juan Foyth, German Pezzella, Nicolas Otamendi, Nicolas Tagliafico (Paulo Dybala, 85) – Rodrigo de Paul (Giovani Lo Celso, 67), Leandro Paredes, Marcos Acuna (Angel Di María, 59); Lionel Messi, Lautaro Martínez, Sergio Aguero. Selecţioner: Lionel Scaloni.
Arbitru: Roddy Zambrano (Ecuador).
Toate rezultatele înregistrate la Copa America 2019.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10Citește și: