Am avut şi noi un motiv de mândrie: Cristian Săpunaru, fundaşul lusitanilor, a ieşit cu capul sus din încleştarea cu vrăjitorul Messi. Pare greu de crezut, dar Porto a început furibund, cu Săpunaru pendulând ca un nebun banda dreaptă a atacului portughez. Pase scurte, devieri, sprinturi şi suflu de campion – tot acest arsenal pus de Cristian în slujba gloriei portugheze şi a propriei afirmări – n-a fost suficient pentru a opri şarjele devastatoare ale micuţului Messi.

Portughezii au avut doi eliminaţi

Magul argentinian, absent din joc în primele zece minute, a primit o pasă cadou de la Guarin şi nu a iertat (39). Era 1-0 şi tăvălugul barcelonez abia se pornise.
Tiki-taka visată de Gigi s-a consumat firesc în iarba arsă a Principatului, sub ghetele fermecate ale lui Villa, Xavi sau Alves. Portughezii au alergat 88 de minute după gol, dar mingea nu i-a ascultat, iar norocul le-a surâs strâmb. O unduire vicleană a lui Messi şi o boltă perfectă, la capătul cărora s-a regăsit Fabregas, au fost suficiente pentru reuşita de 2-0. FC Porto a terminat meciul în genunchi, cu doi oameni mai puţin pe teren şi cu credinţa că Barcelona e invincibilă în acest secol.

Comentează
Google News  Urmărește-ne pe Google News Abonati-va la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informatii