În ziua în care preşedintele de atunci al Statelor Unite ale Americii, George Bush, îi primea jucătorii de la Chicago Bulls la Casa Albă, Michael Jordan a lipsit. Clubul a încercat să-l salveze, anunțând că vedeta a plecat într-o vacanţă cu familia, sejur stabilit cu mult timp înainte.

În realitate, Michael Jordan se afla în Carolina de Sud, unde juca golf cu James “Slim” Bouler, un traficant de droguri condamnat ulterior la 8 ani de închisoare pentru spălare de bani, conform “The Last Dance”, documentarul care prezintă ultimul sezon al legendarului baschetbalist la Chicago Bulls.

În acea zi, James “Slim” Bouler a fost reţinut pe aeroport, iar poliţia a descoperit asupra lui un cec în valoare de 57.000 de dolari semnat de Michael Jordan. La acea vreme, s-a spus că a fost vorba despre un împrumut pe care baschetbalistul i l-ar fi acordat traficantului de droguri.

“A fost reacţia mea imediată în presă, pentru a evita ruşinea şi disconfortul de a fi legat de jocurile de noroc”, avea să declare, în cele din urmă, Michael Jordan.

După mulţi ani, în cadrul unui proces deschis împotriva lui James “Slim” Bouler, Michael Jordan a recunoscut că pierduse acea sumă de bani pe terenul de golf. Acesta a precizat că, în loc să meargă la Casa Albă, a preferat să se vadă cu traficantul de droguri și să pună pariuri cu acesta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News