Într-un comunicat de presă, Michael Jordan şi Brand-ul Jordan au anunţat o donaţia va fi acordată în următorii zece ani.
”Vieţile oamenilor de culoare contează. Nu este o declaraţie controversată. Până când rasismul înrădăcinat care permite instituţiilor ţării noastre să eşueze nu este complet eradicat, noi vom rămâne angajaţi să protejăm şi să îmbunătăţim viaţa oamenilor de culoare”, a declarat Michael Jordan, de şase ori campion al NBA cu Chicago Bulls, actualul patron al lui Charlotte Hornets.
La începutul săptămânii, Michael Jordan, de obicei reţinut în denunţarea problemelor rasiale, şi-a manifestat indignarea şi furia faţă de modul în care George Floyd şi-a pierdut viaţa şi s-a solidarizat cu cei care ”denunţă rasismul înrădăcinat şi violenţa împotriva oamenilor de culoare din ţara noastră”, conform Agerpres.
George Floyd, un afro-american în vârstă de 46 ani, a murit la Minneapolis, pe 25 mai, după ce Derek Chauvin, un ofiţer de poliţie alb, l-a apăsat cu genunchiul pe gât mai mult de opt minute. Ofiţerul, în vârstă de 44 ani, care a fost concediat a doua zi, a fost arestat şi acuzat de omor.