Ciclistul australian Michael Rogers (Tinkoff) a câştigat etapa a 16-a din Turul Franţei.
Pe locul secund s-a clasat francezul Thomas Voeckler (Europcar), în timp ce pe trei s-a clasat bielorusul Vasili Kiryienka (Sky). După o zi de odihnă, rutierii au avut de parcurs o distanţă de nu mai puţin 237.5 km, între Carcaddonne şi Bagneres-de-Luchon. De altfel, etapa a 16-a a avut cea mai lungă distanţă din Le Tour.
Michael Rogers a câştigat pentru prima dată o etapă din Turul Franţei.În clasamentul general conduce, în continuare, italianul Vicenzo Nibali (Astana). El este urmat de Alejandro Veverde (Movistar), iar pe ultima treaptă a podiumului a urcat Thibault Pinot (FDJ), în locul lui Romain Bardet (AG2R) .
Pentru Rogers, rutier revenit in competitie dupa o suspendare pentru dopaj, este a treia victorie de etapa intr-un Mare Tur si prima in Turul Frantei. Specialist la contratimp in prima parte a carierei si ulterior transformat intr-un rutier bun pe munte, Rogers mai are la activ doua victorii in Turul Italiei.
Vincenzo Nibali de la Astana a sosit cu grupul principal la peste opt minute fata de invingator si a ramas in tricoul galben. Alejandro Valverde (Movistar) si-a pastrat la randul sau locul secund, in timp ce francezul Thibault Pinot (FDJ) a urcat pe ultima treapta a podiumului dupa slabiciunea lui Romain Bardet.
Rutierul lui AG2R a pierdut peste doua minute si a alunecat pe cinci fiind depasit chiar si de coechipierul sau Jean-Christophe Peraud.
– See more at: https://www.onlinesport.ro/ciclism/turul-frantei/michael-rogers-prima-victorie-din-cariera-in-turul-frantei-nid-108379/#sthash.VzCi0Obc.dpuf

– See more at: https://www.onlinesport.ro/ciclism/turul-frantei/michael-rogers-prima-victorie-din-cariera-in-turul-frantei-nid-108379/#sthash.VzCi0Obc.dpufItalianul Vincenzo Nibali (Astana) şi-a păstrat tricoul galben al liderului la general, după această etapă, cea mai lungă din competiţie, de 237,5 km.