În cursul lunii decembrie, Platini a primit o suspendare de opt ani, redusă ulterior la șase ani, din toate activitățile legate de fotbal, în cadrul afacerii legate de plata controversată de 2 milioane de franci elvețieni (1,8 milioane euro), primită în 2011 din partea fostului conducător al FIFA, Joseph Blatter, pentru o muncă de consilier efectuată între 1999 și 2002.
Triplul câștigător al Balonului de Aur a fost găsit vinovat de „conflict de interese”, „abuz de poziție” și „gestiune neloială”, la fel ca și Blatter, care a primit o sancțiune similară.
La sfârșitul lunii trecute, după reducerea suspendării sale de la 8 la 6 ani, fostul internațional francez a declarat: „Voi înainta toate recursurile posibile, începând cu TAS. Le-am cerut avocaților mei să facă toate demersurile necesare fără să mai aștepte”.
Conform Sky Sports, grecul Theodore Theodoridis are cele mai mari șanse să fie numit secretar general interimar, în locul lui Infantino, al cărui adjunct a fost până în prezent.
După alegerea lui Infantino în postul de conducător al Federației internaționale de fotbal, UEFA a confirmat că Executivul său va discuta numirea unui nou secretar general pe 4 martie.
Theodoridis lucrează în cadrul UEFA din 2008, după ce a activat anterior în cadrul Federației elene de fotbal. Numirea sa în locul lui Infantino ar putea naște, însă controverse, adaugă Sky Sports, reamintind că adjunctul lui Infantino este fiul lui Savvas Theodoridis, vicepreședintele lui Olympiakos Pireu, club al cărui președinte este vizat de o anchetă privind meciurile trucate.
Forul fotbalistic european nu mai are în prezent nici președinte, după ce francezul Michel Platini a primit o suspendare de opt ani, redusă ulterior la șase ani, în afacerea legată de plata controversată a sumei de 2 milioane de franci elvețieni, primită din partea fostului conducător al FIFA, Sepp Blatter, pentru o muncă de consilier depusă între 1999 și 2002.