Partida ar trebui să fie un galop de sănătate pentru tricolori, care luptă pentru calificare cu Spania, Suedia și Norvegia. ”Să nu subestimăm adversarul!”, avertizează selecționerul Cosmin Contra.

Naționala Maltei se prezintă la meciul cu România cu trei puncte în clasamentul grupei, după 2-1 cu Feroe, acasă, în prima etapă, și își pune mari speranțe în legenda lor, atacantul Michael Mifsud, 38 de ani, 138 de selecții și 41 de goluri.

Michael Mifsud, fotbalistul maltez cu cele mai multe selecții și cu cele mai multe goluri ”all time”, a fost menajat din cauza unor probleme medicale la meciul cu Suedia, 0-3, vineri, la Stockholm, pentru a juca împotriva României.

Golgheterul Maltei a înscris în tricoul naţionalei cam cât au reuşit împreună cei 10 marcatori din lotul României. Keşeru, Stanciu, Grozav, Chipciu, Deac, Maxim, Țucudean, Pușcaș, Marin și Rotariu au 46 de goluri.

Michael Mifsud, declarat de două ori ”Sportivul Anului în Malta” (2001, 2003), a jucat în Germania și Anglia, la Kaiserslautern, respectiv la Coventry și Barnsley. În prezent, Mifsud activează la Birkirkara, locul 7 în campionatul Maltei.

162 de goluri a marcat Mifsud în cele 460 de meciuri jucate pentru echipele la care a activat

Marcatorii din lotul Românei

Claudiu Keșeru (Ludogorets, 32 selecții/12 goluri)
Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 31/10)
Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 28/5)
Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 43/5)
Ciprian Deac (CFR Cluj, 20/4)
Alexandru Maxim (Mainz, 35/3) 
George Țucudean (CFR Cluj, 10/3)
George Pușcaș (Palermo, 7/2)
Răzvan Marin (Ajax Amsterdam, 16/1)
Dorin Rotariu (Astana, 9/1)

Claudiu Keseru a marcat 5 goluri în primele trei etape din preliminariile Euro 2020 și pe locul 2 în topul golgheterilor FOTO: EPA/BOGDAN CRISTEL

Clasamentul grupei F

1. Spania 3 3 0 0 8-2 9
2. Suedia 3 2 1 0 8-4 7
3. România 3 1 1 1 7-5 4
4. Malta 3 1 0 2 2-6 3
5. Norvegia 3 0 2 1 6-7 2
6. Feroe 3 0 0 3 3-10 0

23 martie: Suedia – România 2-1 (Quaison 33, Claesson 40 / Keșerü 58), Malta – Feroe 2-1 (Nwoko 13, S. Borg 77-pen. / J. Thomsen 90+8), Spania – Norvegia 2-1 (Rodrigo 16, Ramos 71-pen. / King 65-pen.)
26 martie: România – Feroe 4-1 (Deac 26, Keșerü 29, 33, Puşcaş 63 / V. Davidsen 40-pen.), Norvegia – Suedia 3-3 (Johnsen 41, King 59, Kamara 90+7 / Claesson 70, Nordtveit 86-autogol, Quaison 90+1), Malta – Spania 0-2 (Morata 31, 73)
7 iunie 2019: Feroe – Spania 1-4 (K. Olsen 30 / Ramos 6, Jesús Navas 19, Gestsson 34-autogol, Gayà 71), Norvegia – România 2-2 (T. Elyounoussi 56, Ødegaard 70 / Keșerü 77, 90+2), Suedia – Malta 3-0 (Quaison 2, Claesson 50, Isak 81)
10 iunie 2019: Feroe – Norvegia, Malta – România, Spania – Suedia (ora 21:45)
5 septembrie 2019: Feroe – Suedia, Norvegia – Malta, România – Spania (ora 21:45)
8 septembrie 2019: Spania – Feroe (ora 16:00), România – Malta (ora 19:00), Suedia – Norvegia (ora 21:45)
12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

La EURO 2020 se califică direct primele două clasate în fiecare grupă preliminară.

Citește și: Sociologul Dan Dungaciu, despre criza politică din Republica Moldova. „Absența României în Republica Moldova arată un eșec de proporții”

Urmărește-ne pe Google News