Buzărnescu (30 ani, 24 WTA), a cincea favorită, a trecut de Anisimova (198 WTA), venită din calificări, după o oră şi 46 de minute de joc.

Românca a fost condusă în primul set cu 4-2 şi 5-3, dar a câştigat patru ghemuri la rând şi şi-a adjudecat actul inaugural cu 7-5. În setul al doilea, Buzărnescu a avut 2-0, dar nu a mai câştigat niciun ghem, cedând cu 2-6. Mihaela a dominat setul decisiv, în care a condus cu 4-0 şi a încheiat cu 6-1.

Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 22.760 dolari şi 100 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe câştigătoarea dintre americanca Madison Keys, a doua favorită, şi australianca Ajla Tomljanovic.

Mihaela Buzărnescu este calificată şi în sferturi la dublu, alături de britanica Heather Watson.

Poate te interesează și Ovidiu Haţegan, arbitru de rezervă la Supercupa Europei (Real Madrid – Atletico Madrid)

 
 

Urmărește-ne pe Google News