Minciuna atacantului


O echipă a ziarului a mers la antrenamentul de ieri al celor de la FC Voluntari, desfășurat pe unul dintre terenurile din Complexul „Anghel Iordănescu”. Fotbaliștii cunoașteau subiectul, după ce antrenorul Gigi Mulțescu s-a luat de Costea în vestiar, în fața grupului. „L-am întrebat pe Mihai Costea și mi-a zis că este vorba despre niște poze mai vechi, de doi ani!”, a afirmat Mulțescu. La câteva minute după discuția cu antrenorul, a ieșit de la vestiare și „Nilă”. A refuzat să vorbească în fața camerei video, mărginindu-se să comenteze: „Nu există așa ceva! Nu mă luați pe mine cu așa ceva!”. Pe lângă faptul că există două păreri distincte, de remarcat minciuna lui Costea, livrată lui Mulțescu. Casa de pariuri „Fortuna” funcționează pe piața românească din luna septembrie, așa că nu putea juca acum doi ani. Acum doi ani, Costea era la Steaua și, logic, nici atunci nu ar fi avut voi să joace la pariuri! Oficialii casei de pariuri au refuzat să facă vreun comentariu legat de acest caz.

Ce riscă jucătorul

Fotbaliștii și antreorii din România sunt bănuiți de multă vreme că joacă mult la pariuri sportive, direct sau prin intermediari. Astfel se explică rezultatele tot mai ciudate înregistrate la anumite partide. Este cunoscut faptul că Regulamentului Disciplinar le interzice fotbaliștilor să joace la pariuri sportive. Conform Art. 60 din Regulamentul Disciplinar, Mihai Costea riscă o suspendare de doi ani.
Alineatul 5 prevede că „Fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activități similare care privesc jocurile din competițiile organizate sub egida FIFA / UEFA / FRF / LPF / AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activități se sancționează cu:
a) interzicerea oricărei activităti legate de fotbal pentru 2 ani;
b) penalitate sportivă de 300.000 de lei.”

CITEȘTE ȘI

  • REACȚIA ANTRENORULUI MULȚESCU după ce Mihai Costea a fost surprins la pariuri: „Nu vreau să cred că există așa ceva!”
  • Ce spune Mihai Costea după ce a fost surprins jucând la pariuri
  • CINE E FC VOLUNTARI. Ilfovenii, pe lista cu meciuri anchetate pentru blaturi pentru pariuri
  • Alte cazuri de suspendări și excluderi în sport
  • Relația lui Mihai Costea cu Daniela Crudu

 
Casa pariuri Fortuna nu a comentat subiectul

Mihai-Alexandru Costea

Poziție: atacant
Data nașterii: 29 mai 1988 (1.85m)
A jucat în Liga I la Univ. Craiova (2006-2011, 83 de meciuri/ 14 goluri), Steaua (2011-2015, 35/ 9), FC Voluntari (7/ 0)
13 selecții, 11 goluri la naționala de tineret.
Palmares: două titlur (2013, 2014) și o Supercupă (2013), cu Steaua. A promovat cu Univ. Craiova în Liga I (2006)

 
 

Urmărește-ne pe Google News