După calcule, Mihai Covaliu a stabilit și ”norma” de medalii pentru sportivii noștri prezenți la Jocurile Olimpice de vară de anul viitor.

Astfel, Covaliu este convins că România poate câștiga ”sigur” opt medalii la Tokyo 2020, dar că se poate ca tricolorii să se întoarcă cu un maximum de zece medalii olimpice.

„Îmi doresc ca diferenţa între ceea ce ne propunem pe hârtie şi ceea ce va rezulta la Tokyo să nu fie una mare. Potenţialul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo a fost atent analizat de Comisia Tehnică Olimpică pentru sportul de performanţă, iar verdictul a fost undeva în jurul a 6 medalii”, și-a început discursul Mihai Covaliu.

Prezent, luni, la un eveniment la COSR, Mihai Covaliu a adăugat: ”Din calculele mele personale cred că putem obţine cam 8 medalii, dar scenariul cel mai optimist, adică dacă toate gloanţele ajung la ţintă, putem vorbi de 10 medalii. Dar este o competiţie extrem de dificilă şi numai cine cunoaşte ce înseamnă Jocurile Olimpice poate spune un număr exact de medalii câştigate”.

Dacă șeful COSR a stabilot o ”normă” de maximum zece medalii, federațiile care vor trimite sportivi la JO 2020 au plusat la un maximum de 15 medalii.

Concret, Federația de Canotaj a anunțat 2 medalii, Federația de Scrimă 1-2 medalii, Federația de Box 1-2 medalii, Federația de Tenis de Masă 1-2 medalii, Federația de Scrimă 1-2 medalii, Federația de Lupte 1 medalie, Federația de Haltere 1 medalie, Federația de Tir 1 medalie, Federația de Atletism 1 medalie și Federația de Tenis 1 medalie.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Comisia Tehnică Olimpică a anunţat că în urma unei analize realiste România poate să califice în jur de 100 de sportivi.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Șase zodii care sunt binecuvântate în luna decembrie. Oportunități uriașe, noroc și bani din cer pentru Tauri și Fecioare
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI