Astfel, şeful COSR, Mihai Covaliu, este autorul moral al parteneriatelor încheiate de Primăria Sectorului 1 cu Federațiile de Scrimă și de Polo pentru modernizarea bazelor lor.

”Dacă vrem să vorbim de performanță în viitor avem nevoie de facilități moderne pentru a putea practica un sport adecvat vremurilor pe care noi le trăim. Nu ne putem aștepta să avem performanțe cu baze care sunt învechite, care nu mai corespund cerințelor actuale pentru marea performanță. Avem nevoie de baze bune și frumoase pentru copiii care doresc să se inițieze în aceste frumoase discipline sportive. Acest parteneriat cu primăria Sectorului 1 și cu primarul Dan Tudorache este binevenit”, a declarat Mihai Covaliu, citat de Agerpres.

Preşedintele COSR a continuat: ” Federațiile de scrimă și de polo au răspuns primele prezent la această chemare și sunt primele care vor beneficia de aceste facilități moderne. În plus, față de sala de scrimă de la Floreasca va mai exista o sală de scrimă la Liceul Nicolae Iorga unde poziția este foarte bună, se află la nod de bulevarde în București și mulți părinți își vor aduce copiii în sală să practice scrima. Sunt convins că și ceilalți primari de sectoare vor manifesta interes pentru sport”.

Covaliu a aconchis: „Am avut deja o primă întâlnire cu primarul din Sectorul 5, și are în plan construcția unor astfel de facilități pentru sport. Eu cred că lucrurile se mișcă. Avem nevoie de oameni care înțeleg ce înseamnă sportul pentru viața de zi cu zi, pentru oamenii care i-au votat și astfel de acțiuni sunt binevenite și toată lumea are de câștigat din acest mod de a gândi viața cetății, a sectorului, dacă îi pot spune așa”.

La rândul ei, președinta Federației Române de Scrimă, Laura Badea Cârlescu, a precizat că dincolo de modernizarea Sălii Ana Pascu va avea loc și o extindere cu un etaj, care va permite mai multor sportivi să se antreneze aici.

”Este foarte important acest parteneriat, pentru că sala noastră nu este într-o stare foarte bună pentru practicarea scrimei și a pregătirii fizice. Iar acest parteneriat ce se va întinde pe o perioadă de trei ani înseamnă extinderea și modernizarea celei vechi. Deasupra sălii actuale va mai exista un etaj unde vom putea instala 24 de planșe. După modernizarea și extinderea Sălii Ana Pascu, vom merge în școlile din sectorul 1, avem licee importante, cu tradiție, Caragiale, Iorga, Jean Monet, în care se poate practica scrima în sala de sport”, a spus Laura Brea Cârlescu.

Şefa  FR de Scrimă a adăugat: „Copiii vin la scrimă, dar avem probleme cu antrenorii. Nu avem locații și este o bună oportunitate pentru noi acest parteneriat, pentru că în Sala Ana Pascu își desfășoară activitatea și cluburile private. Este un plus foarte mare pentru FR de Scrimă”.

Mihai Covaliu vrea facilităţi pentru sport. Bazinul Floreasca va fi reamenajat

Președintele Federației Române de Polo, Călin Găvruș, a apreciat la rândul său importanța parteneriatului și facilitățile noi de care se va bucura vechiul bazin din Floreasca.

”Este benefic pentru sportul românesc, pentru polo, dar și pentru locuitorii sectorului 1. Asta este ideea de bază, cu implicarea COSR și a primăriei, să ne ajutăm unii pe alții. Floreasca este o pagină de istorie, practic o legendă. Este cel mai vechi bazin acoperit care a dat rezultate de valoare. În jur au fost deschise foarte multe baze, care au îndepărtat unii locuitori de bazinul Floreasca și este foarte păcat. Pentru că, spre deosebire de acele baze moderne, cu ideea strictă de wellness, bodybuilding, te poți întoarce la polo și la valorile tradiționale într-un centru deosebit cum este Floreasca”, a declarat şeful FR de Polo.

Călin Găvruş a continuat: „Floreasca trebuie să fie un amestec de modernism și de tradițional extraordinar și cred că Primăria Sectorului 1 ne va ajuta în direcția asta. Va fi o nouă centrală, cea veche este depășită complet de standardele actuale. Se reamenajează absolut tot, de la vestiare, grupuri sanitare, la spații interioare, bazinul propriu-zis. În urma studiilor de fezabilitate, după ce vom vedea cum este lucrarea structurată, eu zic că poate putem mări puțin bazinul și pe o nouă structură modernizate toate locurile din jur”.

CITEŞTE ŞI: Președintele COSR, Mihai Covaliu, este neliniștit: ”Organizăm Europenele, când gimnastele noastre nu mai sunt cele mai bune”

 
 

Urmărește-ne pe Google News