Părinţii, plecaţi din 2004 la muncă în Italia
“În 2004, părinţii lui au plecat la muncă în Italia. El a rămas în grija noastră, ceilalţi doi fraţi mai mari au crescut la bunici! Am impresia că tatăl lui e şi acum în străinătate! Oricum, e o familie bine închegată”, dezvăluie Georgescu. Pentru antrenor, Max a rămas Sănducu: “I-am trimis un mesaj după meciul cu Andorra: «Sănducule… ţine-o tot aşa!»”. Georgescu îşi aminteşte că Maxim, “care era bun la învăţătură şi care nu a avut niciodată probleme disciplinare”, a avut mult ghinion în carieră. “La o revedere de 20 de ani cu cei de la Aripi Piteşti, m-am întâlnit cu Lucian Marinescu, un fost elev de-al meu. Tocmai se lăsase de fotbal şi voia să devină impresar. Am ţinut legătura, iar el şi-a luat licenţa şi l-a dus pe Alex, în 2007, la Espanyol, în Spania. Dar a avut neşansă: a ieşit campion cu echipa sub 19 ani, după ce chiar el a dat golul victoriei cu Villarreal, însă tocmai când să fie promovat la echipa mare, a suferit două accidentări grave. Fractură la degetul mic de la piciorul stâng, a avut tijă, a stat şase luni pe bară, apoi altă fractură, la osul tălpii! L-au împrumutat pe la Badalona, în liga a treia, dar nu mai avea rost să rămână! A fost un moment de cumpănă, numai eu ştiu cum l-am convins să nu abandoneze!”, explică Georgescu. După discuţii cu Rapid şi cu “U” Cluj, a fost oprit la Pandurii. “E un băiat deosebit, ca personalitate. E inteligent, cu bun simţ. Poate juca toate posturile, chiar şi vârf sau fundaş lateral, loveşte balonul cu ambele picioare. Văd că la ora actuală, noi folosim mijlocaşi de acoperire gen Mureşan, dar în fotbalul mare nu se mai plantează stâlpi în acea zonă, se caută jucători gen Xavi, Iniesta. Max e imprevizibil, face driblinguri scurte, rapide. I s-ar potrivi un campionat latin. Nu mă pronunţ în ceea ce priveşte concurenţa cu Tănase, dar Dodel e la maximum din ce poate da, iar Sănducu e la 70-75%. O să fie peste stelist!”.
Are cameră personalizată la Cluj
A şaptea generaţie, de 23 de copii de 14 şi 15 ani, şi-a început în primăvară activitatea la FC Viitorul Mihai Georgescu. Înfiinţată anul trecut cu ajutorul unor foşti elevi ai săi, ajunşi cunoscuţi fotbalişti, Gâlcă, Lucian Marinescu, Raţ, Maftei, Bilaşco, Chiricheş, Răduţ sau Maxim, şcoala are ca scop pregătirea unei noi generaţii de talente. Viitorii fotbalişti sunt cazaţi în 6 camere situate într-o aripă a unui cămin al Colegiului Augustin Maior din Cluj. Stau câte patru în camera “Chiricheş” (fundaşii), camera “Răduţ” sau camera “Maxim” (mijlocaşii)! Sănducu e deja model.
Turcia şi Olanda şi-au spulberat adversarii
Viitoarele adversare ale României în grupa D de calificare la CM 2014, Turcia şi Olanda, au câştigat la scor disputele avute cu Estonia, respectiv Ungaria. Tricolorii vor întâlni Turcia pe 12 octombrie, la Istanbul, şi Olanda, pe 16 octombrie, la Bucureşti.