ComenteazăCu eleganța-i cunoscută, Mihai Leu (47 de ani) a dialogat cu reporterii ”Sportnews”, la o cană cu ceai, în berăria Gambrinus din București. Primul român care a devenit campion mondial la box profesionist, hunedoreanul a vorbit despre momentele de răscruce din viața lui, dar și despre planurile, problemele și pasiunile sale.
Sportnews: Mihai, ai avut unele probleme de sănătate în ultimul timp. Cum te simți acum?
Mihai Leu: Bine. Tot mai bine. Sunt pe drumul cel bun. Ce a fost mai greu a trecut. Au fost niște momente mai grele, dar am trecut peste ele.
Am început cu ultima chestiune din viața ta, care, din păcate, nu a fost și cea mai plăcută. Ce ai simțit atunci când ai aflat diagnosticul?
Vă dați seama că nu e deloc ușor să afli așa ceva. Chiar mă gândeam într-o zi. Auzi de un prieten sau de un om pe care îl cunoști că are probleme medicale și te cutremuri. Dar când auzi de un diagnostic pentru tine. Important este ca întotdeauna să-ți păstrezi calmul. Trebuie să realizăm că asta e viața. Plină de surprize. Unele frumoase, altele neplăcute. Trebuie să avem tăria să trecem peste acestea din urmă. Să ne mobilizăm, să ne păstrăm calmul.
Am înțeles că înainte de operație, anestezista ți-a spus un lucru pe care nu-l vei uita niciodată. Poți să-l reamintești?
Mi-a zis dacă sunt pregătit de meci. (zâmbește) I-am spus că da, că sunt pregătit pentru cel mai greu meci din viața mea.
Cum a reacționat?
A început să râdă. Mi-a spus că o să fie bine. Să știți că toți doctorii de la Spitalul Fundeni, echipa doctorului Irinel Popescu, s-au ocupat foarte mult de mine. Au avut grijă și cred că foarte mult a contat ajutorul lor. I-am simțit foarte apropiați de mine. Văzându-mă în starea în care eram chiar îi simțeam, uneori, și pe ei supărați. Că le pare rău pentru mine. Până la urmă, cu toți, am reușit să trecem cu bine peste tot.
L-a bucurat că oamenii au fost alături de el
A urmat perioada Viena, care e încă în derulare și care nu e foarte ușor de trecut.
Încă este de făcut acest tratament. Normal că nu este o situație foarte bună, dar trebuie să fiu realist. Ceea ce a fost mai greu a trecut. M-am bucurat că am avut enorm de mulți oameni alături de mine. Familia mea. Pot să spun că s-au interesat oameni de mine care poate m-au văzut de câteva ori în viață. Și Camelia Potec a fost foarte aproape de mine. Domnul Ion Țiriac, care s-a interesat tot timpul de starea mea. Sunt mulți și nu am cum să-i amintesc pe toți.
Te-au sunat și oameni cu care nu ai fost în relații prea bune înainte?
Să știi că da. Și chiar am rămas suprins. Inclusiv Rudel Obreja, cu care am avut o relație foarte proastă de vreo zece ani. Dar m-a sunat și s-a interesat de soarta mea. Și m-am gândit în momentele acelea. Uite că sportul are un rol aparte în viața oamenilor.
Cu ce meci de-al tău ai compara lupta aceasta cu boala?
Cu niciun meci fiindcă a fost cea mai grea. E ceva care nu ține numai de tine. Mi-am dat seama și toți mi-au spus că este foarte important să fiu pregătit din punct de vedere psihic. Psihicul contează foarte mult. Văzând că sunt atâția oameni alături de mine… Așa era și la box. Vrei să faci totul ca să nu-i dezamăgești pe acei oameni care cred în tine. Soția mea a dormit pe fotoliu, lângă patul meu de spital. Și atunci, văzând că toți sunt alături de mine, am știut că trebuie să-mi pun tot ce am mai bun în mine la bătaie pentru a trece peste această situație.
A investit mult, financiar și sufletește, în Raliul Aradului
Se apropie Raliul Aradului și deja ai intrat în febra pregătirii lui.
Este un proiect în care am pus enorm de mult suflet. Chiar și acum, în situația în care sunt. Eu sunt organizatorul. Pe hârtie, eu sunt cel care face totul, dar am o echipă, oameni foarte buni, care mă ajută și lucrează foarte mult pentru acest raliu. Și sunt convins că ediția din acest an va fi mai bună decât aceea din 2014.
Anul trecut, Raliul Aradului a adunat 15.000 de oameni. La start, la prezentarea echipajelor. Câți te aștepți să fie acum?
Sincer vorbind, mă aștept să fie mai mulți. În Arad, raliul este un eveniment important. Anul trecut, printre participanți s-a aflat și un pilot din Dubai. Mi-a spus că anul acesta va veni cu doi prieteni, ceea ce înseamnă că i-a plăcut acest raliu. Am avut o surpriză plăcută să aflu că s-a înscris la raliu un finlandez. Se știe că Finlanda este patria raliurilor. Faptul că foarte multă lume din străinătate știe de Raliul Aradului este o recunoaștere a muncii noastre.
Câte echipaje participă?
Este greu de spus un număr fiindcă situația economică nu este numai la noi mai greoaie la ora actuală, ci în foarte multe țări. Pot să spun că la Raliul Aradului am avut minimum 40 de echipaje și maxim 9 9. Cred că în acest an vom fi undeva între.
În raliuri a concurat mai întâi cu o mașină Ford K
Înțeleg că îți place să conduci. Ceea ce firesc pentru cineva care a fost pilot de raliuri și campion național absolut. Cum ți-ai descoperit pasiunea aceasta?
Tatăl meu a fost campion național pe circuit de viteză. Și cei care mă cunosc de mic spun că la box am ajuns întâmplător… Întorcându-mă acasă a fost o perioadă foarte dificilă pentru mine. Nu este ușor când termini cu sportul. E foarte greu fiindcă te afli într-o lume nouă. Nu știi foarte multe lucruri despre ce se întâmplă în jurul tău. Faptul că am descoperit această nouă pasiune și mai ales că am văzut că pot să merg destul de bine m-a încurajat. Mi-au plăcut foarte mult și raliurile.
Când ți-ai cumpărat prima mașină de raliuri?
Prima oară am mers la raliu cu o mașină pusă la dispoziție de firma Ford. Modelul K. După aceea, am concurat cu o Dacia. Iar în al treilea an mi-am cumpărat mașina mea de raliuri. Am avut propria echipă. Aveam mecanici care se ocupau de mașină. Eu îmi căutam sponsori pentru raliuri.
Cam cât cheltuiai pentru un sezon? S-a vorbit despre 30 – 40.000 de euro.
Nu. Ar fi fost bine să scapi atât de ieftin. Se cheltuiau mult mai mulți bani. Raliurile sunt un sport extrem de costisitor. E adevărat că în ultimii ani, din cauza crizei, s-au mai diminuat și cheltuielile pentru că a fost criză economică. Iar regulamentele care s-au făcut încearcă să limiteze și costurile. Însă cred că și la ora aceasta un echipaj are nevoie de 150 de mii de euro pentru a se putea bate la titlu.
Cât de mare e adrenalina atunci când ești la volan?
E o senzație foarte frumoasă.
”La raliuri n-ai timp să te gândești la nimic altceva”
La fel ca la box?
La box este altceva. Sunt sporturi diferite. Pentru mine boxul rămâne numărul unu.
Când iei un viraj cu bine este ca atunci când dai un pumn pentru KO?
Nu. La raliuri, după ce ai luat un viraj trebuie să te gândești la următorul. Pe parcursul unei probe speciale nu ai timp să te gândești la nimic. Trebuie să te concentrezi doar la ceea ce îți spune copilotul. Pentru că trebuie să mergi foarte tare. În momentul în care te gândești la altceva este o problemă mare.
Câte accidente ai avut?
Ohhh… (zâmbește) Nu mai știu.
A existat unul mai periculos?
Mai periculoase au fost vreo patru. Însă tot așa, în momentul în care s-a întâmplat, trebuie să ai tăria să te gândești unde ai greșit. Fiindcă atunci când ai sărit de pe traseu e clar că ai greșit. Și trebuie să ai puterea să o iei de la capăt. De pildă, dacă te-ai dat peste cap și nu te urci în mașină imediat, atunci poate să intre în tine frica de accidente. De aceea se spune că după un accident în raliuri trebuie să urci în mașină și să mergi cât poți tu de tare. Trebuie să învingi acea reținere.
Spuneai că au fost unele discuții în familie atunci când te-ai îndreptat spre lumea raliurilor…
Da. A fost singura dată când Ana n-a vorbit cu mine o săptămână. Ea a tot crezut că glumesc când spuneam că voi participa la raliuri. Până la urmă, a venit la raliu. Nu o răbda inima să stea acasă. Și la start mi-a spus să iau primul loc. După aia, am avut o perioadă în care am avut mai multe ieșiri în decor. Eram dezamăgit de situația aceasta. Credeam că fac prea multe greșeli. Și-mi spuneam să nu mai merg la raliuri. Să mă apuc de altceva. Iar ea mi-a spus că nu înainte de a ieși campion.
Fiul tău pracită sporturi extreme.
Mai extrem decât raliul, dacă se poate spune așa. Ce face el, mountain-bike vara și cu placa iarna, mi se pare a fi mult mai periculos decât un raliu.
Cum e relația ta cu Marco? De la tată la fiu sau ca între doi buni prieteni?
Pot să spun că am o relație foarte bună cu el. Sunt multe lucruri pe care mi le spune prietenește. Sunt și unele pe care nu mi le spune. Pentru mine ce este foarte important este că are foarte multă încredere în mine. Simt că el știe că oricând eu îi sunt alături. De când era mic, i-am spus că indiferent de ce problemă are să-mi spună imediat. Așa încât să căutăm o soluție împreună. Să găsim o rezolvare.
A intrat în politică sperând că poate schimba lucrurile în bine
De ce ai ales să intri în politică?
Am crezut că voi reuși să schimb și eu ceva. Dar, din păcate, nu cred.
Te-a învins politica? Te-a făcut KO?
Nu pot să zic neapărat că m-a făcut KO.
A câștigat la puncte?
(zâmbește) Da… Este o altă lume. O lume pe care noi, sportivii, deocamdată, nu o înțelegem.
Ai renunțat definitiv la politică?
Nu pot să spun că definitiv. Sunt city manager la Hunedoara, însă acum mă aflu în concediu medical din cauza problemelor de sănătate pe care le am.Eu l-am susținut pe actualul primar. Și mi s-a promis că atunci când vom ajunge la putere vom face asta, vom face asta… După ce s-a ajuns acolo s-au schimbat lucrurile.
De ce crezi că e lumea politică așa?
Nu pot să spun că toți politicienii sunt la fel. Am cunoscut foarte mulți care sunt de calitate. Oameni care, acolo unde sunt se văd și rezultatele. Supărarea intervine acolo unde vezi că nu se întâmplă nimic. Și mai ales trăind într-un oraș mic. Un oraș care se duce tot în jos. Normal că te doare.
După ce te-ai retras din sport ai avut mare grijă de imaginea ta. Cum ai reușit să gestionezi această imagine?
Încă am foarte multă activitate. Faptul că organizez Raliul Aradului, că am mai fost implicat în gale de box, că sunt și arbitru în străinătate, toate astea mă fac să am în continuare tangență cu lumea. Normal că nu poți să zici că ”gata, mă pensionez!”. Însă o să vină o zi în care o voi face și pe asta.
Crezi că vei ieși la pensie?
În mod sigură va veni o zi când voi fi mult mai liniștit decât acum.
Nu e de acord cu ideea că boxul e pentru oamenii săraci
Ai ales să faci box deși ai avut o situația materială bună. De ce?
Într-adevăr, am avut o situație bună, însă eu am spus întotdeauna că sunt convins că ambiția, voința, perseverența nu țin neapărat de situația materială. Sunt trăsături ale caracterului fiecăruia. Eu sunt convins că boxul este un sport care ar trebui mediatizat mai mult și la noi. Ar trebui ca aceia care se ocupă la ora aceasta de boxul de la noi să explice că nu e așa cum crede multă lume. Și anume că boxul nu e numai pentru oamenii care nu au posibilități materiale. Boxul este un sport foarte frumos, pe care poate să îl practice oricine. Pe care îl faci fiindcă știi că îți dezvoltă toate grupele musculare. Sunt mulți alți sportivi care fac antrenamente de box. Am văzut-o inclusiv pe Simona Halep, care, la ora actuală, e sportivul numărul unu de la noi. Și ea face antrenamente de box. Sunt piloți de raliuri, în străinătate, care fac. Vedete de cinema.
Corporatiști care fac astfel de antrenamente.
Bineînțeles. Sunt mulți oameni cu posibilități materiale extraordinare care se antrenează la box.
De ce ar veni lumea la box?
Pentru că îți dezvoltă toate grupele musculare. La box, ai nevoie de tot. De picioare, de abdomen, de brațe. Chiar dacă la prima vedere lumea îl vede ca pe o bătaie, este un sport în care există foarte mult fair-play. Te învață să lovești corect. Să fii corect față de adversarul tău chiar dacă te lupți cu el. Și de aceea cred că este un sport care poate dezvolta foarte multe calități la un om.
Atunci când ești în fața sacului de box este ca o descărcare a energiilor negative de peste zi? Mă refer la un corporatist, de exemplu.
Orice sport, până la urmă, prin faptul că depui un efort destul de mare, te face să te eliberezi de stresul din fiecare zi. Boxul are ceva special. Bine, eu sunt puțin subiectiv, dar susțin cauza boxului.
(VA URMA)