Mihai Leu a fost supus ieri, pentru a doua oară, unei intervenții chirurgicale. Asta, după ce, în luna decembrie a anului trecut, profesorul Irinel Popescu l-a operat de cancer la colon. De astă dată, intervenția chirurgicală a vizat scoaterea drenei care făcea legătura dintre colon și exteriorul corpului.
Chiar dacă operația a decurs bine, nefiind însă una foarte simplă, medicii au decis să-l mențină pe Mihai în salonul de terapie intensivă, urmând ca, cel mai probabil, mâine să fie transferat într-o rezervă a spitalului Fundeni unde se află internat. ”Medicii au preferat să-l mai țină la terapie intensivă încă 24 de ore pentru a fi siguri că totul se află sub control. Intervenția chirurgicală a fost o reușită”, a explicat pentru Sportnews.ro un apropiat al familiei Leu.