Sub o nouă titulatură – Rugby Europe Championship (Campionatul European de Rugby) -, a doua competiție a națiunilor de pe ”Bătrânul Continent” după Six Nations n-a mai fost câștigată de România din ediția 2006 (e vorba despre întrecerea pentru intervalul a doi ani, cu meciuri tur-retur; în 2010, echipa noastră a primit trofeul pentru clasarea pe locul 1 în acel an).
Întrecerea europeană a debutat în 1934/1935, când Franța s-a impus în finală, cu 44-6, în fața Italiei. Până în 1969, ”cocoșii” au câștigat alte opt ediții (1935/1936, 1936/1937, 1937/1938, 1951/1952, 1953/1954, 1965/1966, 1966/1967 și 1967/1968), la ultimele trei ei aliniind echipa secundă. România a participat la edițiile din 1935/1936 (Berlin / locul 4, după 5-25 cu Franța și 7-8 cu Italia), 1936/1937 (Paris / locul 4, după 42-5 cu Olanda, 11-27 cu Franța și 3-30 cu Germania), 1937/1938 (București / locul 3, după 8-11 cu Franța și 3-8 cu Germania), 1965/1966 (locul 3, după 9-8 în Germania, 3-8 cu Franța, 9-9 în Cehoslovacia și 0-3 în Italia), 1966/1967 (locul 2, după 3-9 cu Franța, 24-3 cu Italia) și 1967/1968 (locul 2, după 27-5 cu Germania, 3-11 în Franța, 17-3 cu Cehoslovacia).
Primul titlu european a fost obținut în 1969
Șirul acestor succese este întrerupt de formația României, care avea să devină campioană a Europei în 1968/1969, cu mențiunea că la competiția organizată de FIRA (Federația Internațională de Rugby Amator) nu participau echipele din Insulele Britanice și Irlanda. Atunci, naționala noastră s-a impus în Cehoslovacia (18-9), cu Franța (15-14, la București), cu Polonia (40-11) și în Germania (6-3).
România a terminat pe primul loc, cu 12 puncte, fiind urmată de Franța (10p), Cehoslovacia (8p), Germania (5p) și Polonia (5p).
În afara acestor echipe, alte opt au participat la diviziile inferioare: Spania, Maroc, Portugalia (B1), Bulgaria, Italia, Iugoslavia (B2), Belgia și Olanda (B3).
La umătoarele 5 ediții ale competiției, Franța se situează de fiecare dată pe prima poziție, însă de fiecare dată se luptă cu echipa noastră pentru supremație, impunându-se în meciul direct la diferențe mici de scor: 1969/1970 (14-9 pentru francezi în fața României), 1970/1971 (14-3), 1971/1972 (31-12), 1972/1973 (15-6) și 1973/1974 (7-6).
Românii au triumfat în 1975, 1977, 1981 și 1983
În ediția 1974/1975, naționala noastră se impune din nou în fața Franței, cu 15-10, în fața a 10.000 de spectatori entuziaști veniți pe stadionul Rapid din București. Acest succes deschide drumul spre un nou titlu european pentru echipa României, care câștigă mai apoi meciurile din Cehoslovacia (16-6) și Spania (16-12), remizând cu Italia (3-3).
Francezii se vor revanșa în ediția următoare, 1975/1976, când ne-au învins la Bordeaux, cu 36-12, pentru ca în 1976/1977 ei să fie din nou învinși în Giulești (12-15) deși au condus cu 9-0 la pauză. România obține victorii în Polonia (38-8), cu Maroc (89-0), în Spania (22-12) și cu Italia (69-0), ultimul succes aducând lui Mircea Paraschiv & Co. Un nou titlu european.
După alte trei succese ale Franței (1977/1978, 1978/1979, 1979/1980), la care a ocupat de fiecare dată poziția secundă, naționala noastră triumfă din nou în competiția continentală. Și nu oricum, ci după ce învinge Franța cu 15-0! A fost singura dată când ”cocoșii” n-au reușit să înscrie niciun punct într-un meci cu reprezentativa noastră. Celelalte rezultate ale tricolorilor noștri: 33-0 cu Polonia, 35-9 cu Italia, 56-6 în Spania și 18-10 în URSS.
Din 1981 și până în 2000, selecționata noastră reușește să câștige un singur titlu european (1982/1983, grație acelui 13-9 cu Franța), trofeul revenind ”cocoșilor” în opt rânduri (1983/1984, 1984/1985, 1985/1987, 1987/1989, 1989/1990, 1990/1992 și 1992/1994) și Italiei de două ori (1995/1997, 1997/1998).
După o pauză de trei ani, în 2000 competiția e reluată sub numele Cupa Europeană a Națiunilor (CEN), fiind câștigată de reprezentativa noastră după victoria cu 23-20 obținută la Tbilissi, în fața Georgiei. Un an mai târziu, ”lelos” se revanșează, câștigând (31-20) pe terenul Steaua II și recuperând astfel trofeul. Ceea ce vor reuși și oamenii lui Bernard Charreyre și Harry Dumitraș în 2002, când au obținut un nou succes în finala din Georgia (31-23).
Din 2003, CEN a fost organizat din nou pe doi ani calendaristici. Ceea ce a dat prilejul Portugaliei să depășească România în clasament, cu numai două puncte, eșecul suferit de ”stejari”, la Lisabona (15-16), dar mai ales cel din Rusia (24-33) făcând diferența.
Ediția din 2004/2006 este ultima bianuală pe care România reușește să o câștige deși suferă două eșecuri, în Georgia (13-20) și în Rusia (24-25). ”Stejarii” au avut, însă, un esaveraj mai bun decât georgienii, devansându-i pe aceștia în condițiile în care și unii, și ceilalți au adunat 26 de puncte.
Din acel moment, Georgia domină competiția, câștigând în 2006/2008, 2008/2009, 2011, 2012, 2013 și 2014. În 2010, în condițiile în care FIRA-AER decisese să acorde și anual trofeul deși ediția era organizată tot într-un interval de doi ani, România s-a clasat pe primul loc, rezultatele obținute atunci permițându-i să intre în recalificările pentru Cupa Mondială din 2011.