Deși cariera fotbalistică i s-a încheiat în mod brutal în 2012 la Utrecht, Mihai Neșu a rămas în continuare un susținător al clubului batav.

“Felicitări pentru sărbătorirea a 50 de ani de existență! Sunt foarte fericit că am făcut parte puțin din istoria voastră”, le-a transmis Mihai Neșu celor de la Utrecht.

Fostul fotbalist a adăugat: “Salutări din România și sincere felicitări pentru Frans van Seumeren, care a ajutat clubul în momente foarte dificile”.

Vizibil emoționat de acest mesaj al lui Mihai Neșu, Frans van Seumeren, patronul clubului Utrecht, abia a reușit să își stăpânească lacrimile.

Cariera lui Mihai Neșu a luat sfârșit pe 10 mai 2011, când s-a accidentat grav la un antrenament al echipei sale, FC Utrecht.

În urma coliziunii cu un coleg de echipă, Alje Schut, Neșu a căzut la pământ, incapabil să miște de la gât în jos. Transportat de urgență la spital, Neșu a fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală.

La Utrecht, Mihai Neșu a evoluat în perioada 2008-2012.

În cei 50 de ani de istorie, Utrecht a câștigat un singur titlu (1957-1958) și trei Cupe ale Olandei, ultima oară în sezonul 2003-2004.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro

Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Orașul în care se deschide un nou aeroport internațional. Autoritățile vor să crească numărul de turiști în această zonă, care nu e foarte vizitată
FANATIK.RO

„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO

Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro

Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro

Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI