În meciul care a avut loc, marți noapte, la Hamburg (Germania), Mihai Nistor l-a demolat în repriza a noua pe germanul Erik Pfeifer, deținătorul titlului, cu o lovitură de stânga în bărbie.
”Nistor a dovedit că face progrese de la meci la meci. În acest joc, și-a pregătit lovitura. A așteptat momentul favorabil și l-a pus la podea pe neamț. Nu i-a dat nici o șansă adversarului”, a declarat, pentru Libertatea, Leonard Doroftei.
Președintele Federației Române de Box crede că Nistor poate deveni un exemplu pentru pugiliștii mai tineri din România. ”Mihai este un copil talentat, de viitor. Ascultă de antrenorul său, Relu Auraș, un technician care își demonstează talentul și în boxul profesionist. Prin faptul că este un pugilist care se bate cu sufletul, Mihai poate deveni un exemplu pentru băieții mai tineri din lotul național. Deja avem la juniori câțiva boxeri de perspectivă”, ne-a precizat ”Moșu”.
Fost campion mondial WBA la semiușoară (2002-2003), Doroftei își pune mari speranțe în Nistor pentru o medalie la Campionatele Mondiale și la Jocurile Olimpice 2016. ”Mihai trebuie acum să-și confirme valoarea. Aștept de la el să vină cu o medalie și de la Campionatul Mondial de box de la Doha, și de la Jocurile Olimpice de anul viitor”, a conchis Leonard Doroftei.
Dispută pe telefon
Leonard Doroftei a mers, miercuri dimineață, la aeroport, pentru a-l aștepta și a-l îmbrățișa pe Mihai Nistor pentru performanța obținută. ”Sunt prezent la aeroport să-l felicit pe Mihai. Cu campionii mondiali vorbesc întotdeauna”, ne-a spus, glumind, Doroftei. Șeful FRB făcea referire la disputa verbal pe care cei doi au avut-o în urmă cu o lună. ~Federația m-a ajutat subțirel, de vară cum se spune. Nici măcar nu m-au sunat să mă felicite!”, spunea, după calificarea la JO, Nistor. Doroftei i-a replicat atunci, în Libertatea: ”Eu vorbesc cu campionii mondiali. Să ia el o medalie la Olimpiandă și o să vin să-l aștept cu flori la aeroport!”.