Patronul din acte e deranjat că lumea îl numește patron. Și explică de ce. „În general când vorbim despre echipele mari, Craiova, Dinamo, Rapid, nu cred că este cazul să fie cineva patron peste ce înseamnă aceste echipe. Pentru că, până la urmă, ele sunt construite pe sentimentele suporterilor. Și atunci nu poți să fii patronul suporterilor. Poți să fii cel mult un custode al speranțelor lor. De aceea prefer denumirea de acționar”, spune acesta.

Amintirile copilăriei îl leagă de Craiova

În tinerețe a jucat fotbal la Viscofil și Ascensorul, apoi a practicat și rugby, unde era extremă dreapta, aripă pe grămadă.

„Sunt oltean crescut pe malul Oltului. Orașul cel mai apropiat era Drăgășani, 15 kilometri. Eu sunt din comuna Dobroteasa, satul Câmpu Mare”, dezvăluie omul de afaceri.

El a recunoscut la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO, că „Universitatea Craiova este echipa mea de suflet”. Și a povestit un eveniment din 1983, când Craiova a jucat cu Benfica.

„Mama mea era cercetător ştiinţific în Ministerul Sănătății, mai precis în Institutul de Igienă și Sănătate Publică. A fost într-o inspecție la Craiova, eu am mers cu ea. Aveam 11 ani și am văzut nebunia din gara din Craiova. Am stat în oraș în noaptea aia. Am dormit cu Benfica în hotel, la Jiul. M-am lăudat la colegii mei că am fost la meci, dar nu fusesem. Pentru că văzând nebunia din oraș, mama nu m-a lăsat”, a povestit acesta.

Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”
Recomandări
Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

Cea mai mare pedeapsă pe care mi-o dădea mama era să nu mă lase să mă uit la rarele meciuri de la televizor. Era pedeapsa maximă! Am trăit pătimaș ca suporter. Dar recunosc că nu a fost visul meu să investesc în fotbal.

Mihai Rotaru, investitor U Craiova:

Are afaceri în agricultură și energie

Ajuns la 50 de ani, Mihai Rotaru e om de afaceri. Iar în afară de fotbal are mai multe surse din care produce bani. „Businessurile principale sunt agricultura și energia. Dar și real estate-ul, care în momentul de față e înghețat. Adică am un portofoliu de real estate (n.r. – imobiliare), dar nu fac dezvoltări în acest moment. Sunt un investitor mare în agricultură. Sau hai să-i spunem mediu”, recunoaște.

Și spune că „sunt axat pe județele Dolj și Olt, la granița dintre ele. Acolo facem agricultură, dar și energie. Am undeva la 30 de utilaje, dar e mai puțin important numărul lor. Lucrăm la 4.000 de hectare pe care le avem în proprietate. Este o afacere interesantă. Banii sunt în principal din agricultură, energie și bursă. În momentul de față, participațiile mele s-au redus semnificativ. Cu ceva ani în urmă, eram unul dintre cei mai importanți investitori în Bursa de Valori București”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbat e! Să vezi și să nu crezi asemenea transformare!! Toți românii îl știu, dar cu noul său look e greu de recunoscut! Are 54 de ani acum, e într-o formă de zile mari, dar barba albă l-a transformat complet! FOTO
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Libertateapentrufemei.ro
Victor Pițurcă are un nepot de reclamă! Ce mare și frumos s-a făcut fiul Cristinei Ich și al lui Alex Pițurcă
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Adevarul.ro
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Elle.ro
Soția lui Bruce Willis, profund afectată de moartea lui Gene Hackman și a soției sale, Betsy Arakawa: "Există o lecție în această poveste tragică"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Satul din România unde taxele se plătesc la magazin: "E extraordinar de bine"
Observatornews.ro
Satul din România unde taxele se plătesc la magazin: "E extraordinar de bine"
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI