”Eu, deocamdată, sunt un apropiat al clubului, până vineri. De vineri, voi fi angajat al clubului și mă voi ocupa strict de probleme sportive, voi fi director sportiv. Sub nicio formă nu voi presta nicio activitate legată de transferuri, probleme de natura celor pe care le-ai amintit și nu voi face comentarii”, a declarat Mihai Stoica pentru Digi Sport, la sfârșitul lunii martie. Pe 1 aprilie a fost reangajat oficial la club. „Libertatea” v-a anunțat încă de atunci de ce demersul lui Stoica e periculos pentru el (DETALII, AICI).
Deși promisese că „nu voi presta nicio activitate legată de transferuri”, Meme n-a rezistat foarte mult. El a postat azi pe Facebook un mesaj în care anunță că pleacă în Portugalia unde va urmări mai multe meciuri de fotbal pentru a „ochi” jucători susceptibili de a fi transferați la Steaua. „După acest periplu lusitan, împreună cu Laurențiu Reghecampf, vom înainta propunerile patronului. Apoi, în situația în care propunerile noastre se vor bucura de atenție, reprezentanții clubului vor întreprinde diligențele necesare pentru a înregimenta jucătorii de fotbal. Noi, pe partea sportivă, staff-ul administrativ pe partea economic”, a spus Stoica în respectivul mesaj care se bate cap în cap cu cel de la sfârșitul lunii martie. E posibil ca procurorii să nu ia de bune spusele lui că se ocupă de „propuneri”, iar „diligențele” pentru transferuri le vor face „reprezentanții clubului”.
„Eliberarea condiționată se poate revoca dacă încalcă termenii…”
Avocatul Ion Ionescu, cel care l-a mai avertizat pe Stoica să evite acest joc periculos, ne-a vorbit din nou despre riscurile la care se expune oficialul stelist. „Se cam joacă și s-ar putea să-și creeze singur probleme. Din ce spune că face pe acolo pare că e reprezentant al clubului, astfel că încalcă dispozițiile instanței. Dacă încalcă termenii eliberării condiționate, acea măsură se poate revoca și îl bagă înapoi. Dar cred că se interpretează că el e încă în timpul executării pedepsei, fiindcă a luat 3 ani și 6 luni, iar acum este eliberat condiționat, dar tot în timpul pedepsei. N-a trecut acel termen. Poate că după ce vor trece cei 3 ani și 6 luni intră clar în vigoare acea interdicție de 2 ani. Poate așa se consideră și, în acest caz, n-o comite. Dar eu cred că, dacă va continua așa, tot va cădea în păcat”, ne-a spus azi avocatul Ion „Puiu” Ionescu.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!