Alexandru Chipciu consideră că atacantul a luat decizia corectă, ținând cont de salariul pe care îl va primi în Qatar, și l-a lăudat pe Mihai Stoica, pentru decizia de a-l transfera la echipa din Ghencea, în 2014.

“Plecarea lui Keşeru e un minus pentru noi, dar el a plecat la un salariu de două milioane, iar lucrul asta contează enorm. Sunt sigur că nu există jucători la AC Milan sau la Inter Milano care să câştige banii aştia. Meritul aducerii lui Keşeru la Steaua îi aparţine lui Mihai Stoica şi mă bucur că i-a ieşit cu această mutare, mai ales că el şi-a făcut treaba la echipa noastră. Ţin minte că mă suna şi îmi spunea că vrea să îl aducă pe Claudiu la echipă, când Keşeru era în Franţa şi marca goluri pe bandă rulantă”, a declarat Chipciu, la Dolce Sport.

Urmărește-ne pe Google News