Mihai Stoica, condamnat la 3 ani şi 6 luni în „Dosarul Transferurilor”, nu a mai rezistat să o vadă pe Teodora la mare în costum de baie şi cu mulţi ”pretendenţi” pe lângă ea şi i-a cerut s-o lase mai moale cu acest tip de „socializare” şi „promovare”. Şi Teodora l-a ascultat, ştergându-şi contul de pe Facebook.
Mihai Stoica s-a supărat foarte tare pe fiica sa când a văzut pozele cu acesteia alături de Daniel Georgevski la mare. Macedoneanul fusese adus chiar de MM Stoica în Ghencea şi „cangurul nebun” a insistat să i se prelungeacă angajamentul. Probabil, tocmai pentru a fi, în continuare, alături de Teodora.
Teodora Stoica şi-a închis pagina de Facebook la câteva zile după ce Mihai Stoica a luat decizia de a nu mai trimite niciun mesaj public. Oficialul încarcerat avea obiceiul să se plângă lumii că este victima justiţiei folosind o schemă simplă: trimitea bileţele scrise unui prieten care le posta pe contul de Facebook al managerului. SportNews.ro v-a informat, în exclusivitate, de ce Stoica a renunţat la acest gen de comunicare.