”M-a nemulțumit atitudinea pe care am avut-o a doua repriză. Ne-am retras un pic, am început temători, n-am mai ținut de minge. Ei s-au bazat pe mingi lungi. Machado a fost eliminat prea ușor. Nu poți să rupi jocul cu o eliminare. Am încercat să jucăm până la capăt. Am luat goluri de la 40 și de la 60 de metri. Îmi pare rău, pentru că puteam să câștigăm. Nu mi s-a părut o echipă deosebită, dar bravo lor. Toată lumea joacă cu mingi înalte, în spatele nostru”, a declarat Teja, la Digi Sport.
Acesta a explicat motivul evoluției slabe a lui Cosmin Matei și lipsa lui Vali Lazăr. ”Cosmin Matei a lipsit mult timp și nu e ușor să revii. Fiecare meci e important pentru Dinamo. Am făcut o primă repriză bună, dar trebuie să jucăm 95 de minute. Îmi pare rău pentru suporterii noștri, care au făcut o atmosferă frumoasă. Nu mă gândesc să ia Bilinski titlul de golgheter. Obiectivul nostru este să formăm o echipă competitivă și să ne calificăm în finala Cupei Ligii. Vali Lazăr are viroză, de asta nu l-am folosit”, a încheiat tehnicianul dinamovist.