ComenteazăVisul american a fost trăit, în vara lui ‘94, cu intensitate maximă de către români. Calificată la turneul final după un meci dramatic, la Cardiff, cu Ţara Galilor, naţionala României a terminat Mondialul din SUA pe locul 5, urmare a unui parcurs formidabil. Gică Mihali (ajuns acum la 48 de ani), unul dintre fundaşii de fier ai ”tricolorilor”, a rememorat momentele magice de la World Cup 1994.
SportNews.ro: Gică, nu ai fost un superstar, ai reprezentat, în acele nopţi fierbinţi, unul dintre stâlpii apărarii în care şi-au frânt dinţii ”fiare” precum Asprilla, Rincon sau Batistuta. Cum a fost în America?
Gheorghe Mihali: Unii dintre noi mai fuseserăm în Statele Unite ale Americii. Eu mersesem acolo în turneu… America mi-a plăcut enorm, dar n-aş fi rămas acolo. Aveam treaba acasă.
Cum era atmosfera în lot?
Nu se glumea foarte mult. Încercam să rămânem serioşi şi concentraţi. Totuşi, Popescu şi Petrescu se ţineau de şotii. În timpul turneului final aflasem că victoriile noastre au adus bucurie multă în ţara şi lumea a ieşit pe strazi. La hotel primeam faxuri de felicitare de la oameni simpli, de la preşedintele ţării, de la premier… Înaintea meciurilor cu SUA şi cu Argentina, nea Puiu ne-a pus casete video cu bucuria celor de-acasă. Ne-au impresionat acele imagini. Nu se auzea nici musca în sală, când se derulau filmuleţele. N-aveau cum să nu te atingă acele manifestari de bucurie.
Gică din Maramu le-a venit de hac
Adolfo Valencia, ”coșmarul” lui Mihali
Columbia?
Când am intrat pe teren şi am văzut în tribune 100.000 de peruci care imitau coafura lui Valderrama, mi s-a udat instantaneu şortul! Aveam transpiraţie şi pe şira spinării, dar nu din pricina căldurii, care era oricum insuportabilă… În timpul jocului, l-am avut adversar direct pe Adolfo ”El Tren” Valencia (foto). Il văzusem jucând la Bayern. Era tare. Dar, mai ales, era urât rău de tot! Ceva de speriat! N-am întâlnit un om mai urât ca el în viaţa mea! Şi mai avea şi o frizură ciudată! Marcase două goluri Argentinei la Buenos Aires, când Columbia bătuse, în preliminarii cu 5-0. Dar, i-a venit Gică din Borşa de Maramu‘ de hac!
Momente de ralaxare au fost?
După meciul cu SUA, am mers acasă la un român stabilit în America şi am făcut grătar în grădină. Am mâncat mici, friptură… Seara, înainte de culcare, ieşeam în holul hotelului, unde noi, cei care evoluam în Divizia A, îi ascultam povestind pe cei care jucau afară. Când ne întorceam în cameră, stăteam cu gura căscată în faţa televizorului. Eram curioşi să aflăm dacă-l vor prinde pe O.J. Simpson, care era urmărit de poliţişti cu elicopterele! Era acuzat de uciderea iubitei…
Gică Mihali (nr.14), component de bază al ”Generației de Aur”
E vreun secret al victoriei cu Argentina?
Noi jucam cu trei stoperi, plus doi mijlocaşi defensivi. Dar când aveam mingea, alergam ca din puşcă! Circulaţia balonului era fantastică. Pe contraatac, Hagi, Ilie Dumitrescu şi Răducioiu erau extraordinari. S-a spus că jucam cu fundu-n poartă… Până la urmă, scopul scuză mijloacele!. Şi a mai fost şi Gică Hagi, incontestabil, vedeta echipei. Un tip supermodest. Nu exagerez cu nimic! El era cel care pune cârca şi căra pianul!
Dacă eliminam Suedia, urma să fii titular cu Brazilia, nu?
Când Răducioiu a marcat golul de 2-1 în poarta Suediei, pe banca de rezerve fiind, gândul mi-a zburat instantaneu la Romario şi Bebeto. Selymes şi Popescu erau suspendaţi, n-aveau drept de joc în semifinale din pricina cartonaşelor galbene, iar eu trebuia să fiu gata de lupta cu Brazilia! Care, din păcate, n-a mai venit!
Cum ai caracteriza prezenţa ta în ”Generaţia de Aur”?
În primul 11 erau, de obicei, trei oameni ”cărau pianul”! Recunosc, eu am fost unul dintre cei care-l cărau, fără să cânt însă la el. Din categoria mea mai făceau parte Prodan şi Selymes. Alături de noi erau alţi şapte jucători mari, care formau al doilea grup. Şi Hagi. El reprezenta, singur, a treia categorie, când nu ştiam ce să facem cu mingea, i-o dădeam lui. Nu mi-e ruşine să recunosc că am fost omul cu cârca în America. Şi Selymes la fel. Mai centra el prin spatele porţii, că nu-l dădea tehnica afară din casa nici pe-ăsta, dar tot facea 7-8 curse utile echipei pe banda stângă!.
”Ciorii” Prunea i-a fost frică să nu fie linşat!
Drumul de întoarcere a avut sare și piper: ”În drum spre Bucureşti am făcut escala la Timişoara. În momentul aterizării avionului pe aeroportul de-acolo, eu mă aflam pe scaunul de lângă Prunea (n.r. – socotit principalul vinovat pentru eliminarea tricolorilor în faţa Suediei, după ce a greşit la golul lui Kennet Andersson. Când a văzut asta câtă lume ne aştepta, a început să dea din colţ în colţ: «Eu nu mă dau jos din avion! Mi-e frică să nu păţesc ca Escobar (n.r. – fundaşul columbian ucis din pricina unui autogol la Cupa Mondială)!». I-am zis: «Hai, mă, cioară, că nu păţeşti nimic! Lumea a venit să sărbătorească şi să se bucure alături de noi». L-am convins, într-un final, să se dea jos din avion… În bagaje, cei mai multi dintre noi aveau haine cumpărate din America…”.
44.000 $ pentru ”sferturi”, 200 $ – diurnă
”Pentru calificarea în sferturile de finală, fiecare titular a încasat o prima de 44.000 $. Plus diurna. Ni se dadeau 200 $ pe zi. Prima de calificare la turneul final fusese mai mare: 56.000 $ de caciulă. În plus, unii au luat de la George Păunescu şi câte un Mercedes. N-au primit însă toţi maşini. Eu, Stelea, Iordănescu, Lăcătuş… n-am văzut, de exemplu, nici un automobil, deşi ni se spusese că li se vor da tuturor celor care contribuiseră la calificare, nu doar celor care au jucat la Cardiff. Eu am încasat doar un sfert din prima de calificare. Am luat 20 la sută”, mai dezvăluie Mihali.
Hagi nu sufla în faţa lui Tata Puiu
Mihali confirmă că Iordănescu menţinea o disciplină de fier la lot. ”Nea Puiu ne dădea liber o zi, după meciuri, ca să ne vedem cu soţiile sau cu prietenele care erau cu noi în America. N-avea nimeni voie să ne viziteze în celelalte zile, la hotel. În faţa lui Tata Puiu nu mişca nimeni. N-aveam tupeu să suflam în faţa lui. Nici măcar Hagi n-o facea! Era ordine şi disciplină. A fost unul dintre secretele atingerii acelei performanţe”.
”N-am revăzut nici un meci jucat de Romania în America de la cap la coadă. Doar secvenţe din ele… Nu mă uit, fiindcă m-ar năpădi amintirile! Abia după ce voi implini 50 de ani, voi privi acele casete şi DVD-uri.”
Gică Mihali, fost internațional