„Nu am știut cum să-mi gestionez banii și nici cum să gestionez persoanele care se apropiau de mine pentru banii mei. Eram complet pe dinafară. Am risipit aproape 500 milioane de dolari”, a declarat cel supranumit „Iron Mike” într-un interviu acordat postului de televiziune CNBC.
Tyson, în vârstă de 49 ani, își plătește și astăzi datoriile după greșelile pe care le-a comis în anii de glorie și care l-au obligat să-și declare falimentul în 2003.
După problemele cu drogurile și alcoolul pe care le-a avut în trecut, fostul campion declară acum că dorește să ducă o viață respectabilă și să profite de al doilea val de celebritate pe care i l-a adus promovarea imaginii sale publice pe rețelele de socializare.
„Vreau să duc o viață sobră, nu vreau să mor. În trecut am fost o persoană rea și am făcut multe lucruri rele, iar acum vreau să fiu iertat. Vreau să-mi schimb viața. Vreau o viață diferită”, a mai spus Tyson.
„Acum am mai mulți fani decât am avut în întreaga mea carieră de boxer. De unde știu asta? Pentru că am internet”, a adăugat fostul rege al ringului.