Zăpada a acoperit terenurile de la Mogoșoaia și de la Buftea, iar pentru ca meciurile de miercuri și sâmbătă din turul de Elită U19 să aibă loc, acestea se vor muta la Ploiești, pe stadionul ”Ilie Oană”.

Inițial, meciurile au fost programate să se joace la bazele de la Buftea și Mogoșoaia. Terenurile de la Buftea și Mogoșoaia sunt însă acoperite de un strat de zăpadă de aproximativ 15 cm ca urmare a ninsorilor din ultimele zile. În aceste momente se lucrează la deszăpezire.

Oficialul FRF Mihai Stoichiță a căutat să iasă din încercuire spunând că terenul de la Mogoșoaia nu a fost gândit pentru a găzdui meciuri oficiale. Și dând, astfel, vina pe fosta conducere, care a domnit până în martie 2014.

”O decizie se va lua la prânz de observatorul UEFA pentru a vedea unde se va juca. Sunt niște reguli foarte stricte. Stadionul trebuie să fie la 35 de minute maxim de hotel. 

Era totul bine stabilit. Echipele sunt cazate la Hotel Miraje, la Snagov și în 20 de minute erau la Mogoșoaia și la Buftea. Acum, vom vedea unde se va juca. Variante sunt terenurile din Ploiești, cel de la Giurgiu, al Astrei, poate la Concordia, deși una dintre echipe nu vrea pe sintetic.

La Mogoșoaia nu este instalație de încălzire, pentru că acest teren nu a fost gândit pentru meciuri oficiale. Este doar o bază de pregătire.

Antrenamente se pot face, au fost soluții, au făcut pe sintetic. Problema este jocul, care ne stresează. Cel mai probabil se va alege dintre Ploiești și Astra”, a spus Mihai Stoichiță, director la Școala de Antrenori, la TV Digi Sport.

Foștii oficial ai FRF, îndepărtați în martie 2014, la venirea lui Răzvan Burleanu, au reacționat dur: ”Cum poate să spună Stoichiță așa ceva? În 2011, Mogoșoaia a găzduit Campionatul European Under-19. Spre exemplu, dacă ar fi venit pe 21 iulie 2011 la Mogoșoaia, ar fi putut vedea meciul Spania – Belgia 4-1, cu goluri marcate de Sarabia, Alcacer, Muniz și Morata, pentru iberici. Penibil a ajuns «Slughiță»! Apoi, terenul a avut stație de degivrare, însă ea a fost distrusă de un tractor care a arat gazonul prea adânc. Atunci, s-au spart țevile și trebuie refăcută. Dar, cum să spui că terenul nu era prevăzut pentru a susține meciuri oficiale? Sunt atât de nesimțiți că nu au putut face un contract cu un penitenciar, ca să le dea pușcăriașii zăpada de pe teren”.

AICI, meciurile găzduite de Mogoșoaia, în vara anului 2011, la Euro Under-19.

 
 

Urmărește-ne pe Google News