Tragedia petrecută sâmbătă pe o autostradă din Italia, în care au pierit șase români, printre care și o fetiță de un și jumătate și părinții acesteia, are o derulare uluitoare, povestită chiar de către șoferul microbuzului, Octavian Erdei (42 de ani), singurul supraviețuitor.
”Eram pe o autostradă cu trei benzi pe fiecare sens de mers. Eu mă aflam pe cea din mijloc, conduceam cu 110 kilometri la oră. La un om moment dat, am văzut în fața mea un hârb. Șoferul dădea cu spatele, probabil ratase o ieșire de pe autostradă. Era un Fiat Ducato. Dând în marșarier, nu s-a uitat în spate și, de pe prima bandă, cea de urgență, a ajuns pe cea din mijloc, pe care se afla microbuzul nostru.
Am intrat în plin în el! L-am văzut târziu, fiindcă mașina lor (n.r. – familie de marocani) era veche și nu se distingeau nici semnalizarea de avariile, nici stopurile pentru mersul cu spatele. Trebuie să vedeți mașina aia! Avea cauciucuri puse pe capotă, deci vă dați seama despre ce vorbesc! Am intrat în plin în acel microbuz, nu l-am putut evita. Era ora 5.00”, povestește, printre lacrimi, Erdei, conducătorul auto originar din Satu Mare.
Alți trei pasageri sunt în stare gravă, în afara celor șase persoane decedate, și au suferit intervenții chirurgicale. Octavian Erdei dezvăluie care a fost norocul său: ”Eu nu purtam centură de siguranță, spre deosebire de ceilalți șase din mașină! Așa, am fost catapultat prin geam direct în șanț!”.
Tatăl a fost fotbalist la Olimpia Satu Mare
Microbuzul marca Mercedes, în care se aflau cei nouă pasageri, era înmatriculat în România şi plecase din Roma, cu destinaţia Florenţa.
Impactul a fost atât de puternic, încât cinci călători au murit pe loc. Fetiţa de un an şi jumătate a fost transportată în stare gravă la spital, dar medicii n-au putut-o salva.
Octavian Erdei este un fost fotbalist la Olimpia Satu Mare, fiind coleg de generație cu fostul internațional Daniel Prodan. Fiul lui Octavian, Carlo, are 18 ani și joacă la formația Under-21 a celor de la Wolverhampton.
”Octavian este prietenul meu. Fiul lui a stat anul trecut un an la mine acasă, după operația de menisc pe care a suferit-o! Sunt marcat profund de această nenorocire. Am vorbit la telefon cu Octavian înainte să intre în operație, dar și cu fiul lui. Sunt și ei în stare de șoc. A fost operat sâmbătăt seară și are dureri groaznice”, relatează Prodan.
Carlo Erdei, component al naţionalei Under-18 a României, joacă pe postul de mijlocaș la închidere. După aflarea nenorocirii, tânărul a scris pe Facebook mesajul: „Tată, te iubesc. Pentru mine vei fi mereu cel mai bun!”.