România, în rândul echipelor mici

Ia Spania titlul european? Cu siguranţă. Poate doar Germania, o formaţie solidă şi disciplinată, să-i dea ceva dureri de cap. Dar mă îndoiesc că nemţii îi vor bate pe iberici în finală. Pentru că acolo se vor întâlni cele două mari forţe ale fotbalului mondial.
România ar fi făcut faţă la Euro? Ce faţă să facă? De câţiva ani, noi doar discutăm despre turnee finale, dar nu ne calificăm nicăieri. Nu sunt prea încrezător, dacă mă uit în urmă. Nu vedeţi că am ajuns să ne împiedicăm şi de echipele mici? Deja lumea îşi face calcule cu România, considerând-o o naţională de bătut.
Aşa sumbru să fie viitorul? Asta e, trăim cu speranţa strânsă la piept. Dacă batem Estonia în deplasare şi Andorra acasă, n-am făcut mare lucru. Abia după ce vom învinge şi Turcia, la Istanbul, putem spune că suntem pe drumul cel bun.

Dorit şi în Polonia

Românul Dan Petrescu (44 de ani) este un antrenor interesant pentru formaţiile participante la Euro 2012. După ce presa rusă a scris că actualul tehnician al lui Kuban Krasnodar este dorit de federaţia de la Moscova în locul olandezului Dick Advocaat, “Bursucul” a atras şi atenţia polonezilor, care l-au demis pe Franciszek Smuda din cauza eliminării în faza grupelor.

Se crede deja în finală

După 4-2 în “sferturi” cu Grecia, Lukas Podolski, atacantul Germaniei, consideră că formaţia sa nu are cum să rateze prezenţa în ultimul act al Euro 2012. “Sunt convins că vom juca finala! Indiferent de adversarul pe care îl vom întâlni în semifinală, victoria va fi a noastră”, a declarat fotbalistul care s-a transferat recent de la FC Köln la Arsenal Londra.

I s-a făcut rău portughezului Eusebio

Membrii delegaţiei Portugaliei prezenţi la Euro au trecut prin clipe mai puţin plăcute sâmbătă, când fostului mare fotbalist lusitan Eusebio i s-a făcut rău în hotelul din Opalenica (Polonia). Legendarul jucător al Benficăi Lisabona şi medaliat cu bronz la Cupa Mondială din 1966 şi-a revenit destul de repede, dar a fost transportat la spitalul din Poznan, pentru investigaţii suplimentare. Portugalia va înfrunta miercuri Spania pentru un loc în finala turneului.
Eusebio da Silva Fereirra

Record greu de egalat

Împotriva Franţei, Spania a ajuns la a opta partidă fără gol primit în fazele eliminatorii ale unui turneu final. Apărarea ibericilor a cedat ultima oară în “optimile” CM 2006: 1-3 cu… Franţa! Următoarele două competiţii majore, Euro 2008 şi CM 2010, au fost câştigate de spanioli.

 
 

Urmărește-ne pe Google News