”Lupii” au petrecut miercuri seară la banchetul de sfârșit de an. Conducerea, fostele glorii, staful tehnic și jucătorii s-au bucurat în familie, după un an greu, la finalul căruia Petrolul și-a îndeplinit toate obiectivele propuse. Echipa a promovat în primul an de la reapariție în L3, iar acum e lider în serie a treia, cu două puncte avans la finalul turului.
Per total, de la înființare, echipa a jucat 65 de partide, inclusiv amicalele, și n-a pierdut nici una! Eliminarea din 16-imile Cupei României, cu CS Mioveni, a venit după loviturile de departajare.
Jucătorii, mai puțin căpitanul Claudiu Tudor, plecat în vacanță la Barcelona, au participat la banchet.
Toată conducerea a fost, de asemenea, prezentă la eveniment. Mădălin Mihailovici a fost, de altfel, printre primii sosiți. Reprezentanții Veolia au ținut să fie alături de lupii galbeni și la ceas de sărbătoare.
Evident, nu putea lipsi legenda Mircea Dridea (80 de ani), președintele de onoare al grupării, alături de alți reprezentanți ai generației de aur, precum Virgil Dridea sau Camil Oprișan și, din perioada mai nouă, Decu Crângașu sau Ion Cojocaru.
La un moment dat, ”nea Mircea” a luat microfonul în momentul în care, la stație, a fost pus imnul Petrolului, și a cântat. Au fost aplauze în picioare, din partea tuturor.
La final a fost tăiat tortul cu emblema Petrolului.
În altă ordine de idei, sâmbătă, 16 decembrie 2017, de la ora 17.00, la Doroftei Pub din Ploieşti va avea loc festivitatea de lansare a volumului III ”Periplul mondial” din cadrul lucrării ”Petrolul Ploiești, istorie și tradiție”, semnată de Răzvan Frățilă. Evenimentul face parte din seria de manifestări organizate de Asociația Diaspora Galben-Albastră (ADGA) cu ocazia aniversării a patru ani de existenţă.