Mircea Lucescu, selecționerul Turciei, a sosit la Cluj-Napoca pentru amicalul cu selecționata României. Dacă la reprezentativa din Țara Semilunei, Il Luce consideră că trebuie o schimbare radicală, nu același lucru crede că este necesar și la selecționata condusă de Cosmin Contra.

”Nu m-a vrut toată lumea, dacă eram dorit, ajungeam selecționer”, a spus prima oară antrenorul român în vârstă de 72 de ani, chestionat de ce nu a ajuns selecționerul tricolorilor. ”Am avut parcursul de la Galatasaray și de la Beșiktaș, m-au rugat să iau selecționata Turciei”, a explicat în continuare fostul tehnician al Rapidului.

”M-am angajat la o treabă la care nu pot face imediat pasul înapoi. Am făcut acest amical, sper să fie productiv. Trebuie să contruim la selecționata Turciei, în timp ce România trebuie doar să consolideze. Încerc să găsesc soluții, un prim pas pentru a reclădi o echipă cred că este acest amical”, a spus printre altele Mircea Lucescu, al doilea antrenor român, adversar al naționalei României, după regretatul Piști Covaci.

Mircea Lucescu a ajuns la Cluj, uimit că meciul nu se joacă pe Cluj Arena

După patru partide oficiale pe banca Turciei, Mircea Lucescu bifează, joi, primul amical în fruntea „Semilunei” exact în fața României. „Aș fi vrut să jucăm pe stadionul mare de la Cluj, n-am înțeles de ce au schimbat locul. E păcat! Nu știu dacă gazonul e problema. Asta se putea regla într-o săptămână. Oricum, noi avem acest talent de a investi și apoi a abandona o construcție”, a spus Lucescu în urmă cu câteva.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Și surprinde cu o remarcă de program: „Poate că am făcut o greșeală acceptând această partidă, fiindcă nu am timp aproape deloc pentru antrenamente. Mă gândesc dacă ar fi fost mai bine să-i țin pe jucători o săptămână în pregătire și să disput un singur amical. Dar am vrut să joc cu România, o partidă pe care nu o consider în niciun fel o provocare, ci un simplu test”.

„Am renunțat la zece jucători din precedenta campanie, vreau să construiesc o echipă nouă, cu tineri. Nu mai poți merge pe jucători de 31-32 de ani decât dacă se vor prezenta în condiții extraordinare la ora preliminariilor. Sigur, poarta e deschisă chiar și pentru cei de 36-37 de ani, dovadă că Emre a evoluat la această vârstă, nu e o problemă. Dar am obligația de a reforma această formație, fiindcă sunt multe probleme în campionatul Turciei. Nu există, pur și simplu, jucători selecționabili între 20 și 30 de ani. E efectul faptului că s-a comis o mare greșeală când li s-a permis cluburilor să aibă câte 14 stranieri în lot”.

Șansa lui Contra 

Evită să intre însă în detalii și despre „tricolori”: „Măi copii, eu sunt antrenorul Turciei, nu e corect față de Contra și față de public să vorbesc eu despre naționala României!”.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

Punctează totuși că, „spre deosebire de mine, care trebuie să refac aproape complet o echipă, pentru Contra va fi mai mult o chestiune de consolidare a unei formații deja folosite. Nu sunt în calcule jucători noi, toți sunt supercunoscuți. Iar Cosmin are și șansa de a lucra acum cu fotbaliști care sunt titulari pe la cluburi, ceea ce nu prea era cazul în urmă cu un an sau doi. Asta e important, pentru că au acumulat experiență și-l pot ajuta pe noul selecționer”.

Îl încurajează pe Contra la capitolul experiență: „Eu am început să pregătesc naționala când încă mai jucam! Fiecare om cu posibilitățile, pregătirea și entuziasmul lui. Nu există reguli la acest capitol! Ceea ce e valabil la club poate să nu fie funcțional la națională. Sau invers! Aici e vorba doar despre capacitatea fiecăruia de a exploata o oportunitate profesională. Dacă va reuși să creeze un grup bun, va aduce și rezultate”.

Chipciu și Stanciu, lăudați

Lucescu s-a referit și la tricolorii Chipciu și Stanciu: „Amândoi sunt la un nivel peste tot ce există în lotul lui Anderlecht. Nu-i judecați după un meci! Am jucat de două ori contra lor, iar pe mine Stanciu m-a eliminat cu Zenit, profitând și de greșelile inacceptabile ale lui Ivanovici. A fost decisiv!”.

Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare
Recomandări
Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare

Și un cuvânt pentru Tătărușanu: „A făcut o alegere foarte bună cu plecarea la Nantes, mai ales că pentru un portar e esențial să joace. În Italia te judecă toți cu microscopul, orice eroare e analizată și suspectată din punctul de vedere al valorii”.

Meciul amical dintre naționalele de fotbal ale României și Turciei, programat pe 9 noiembrie, va avea loc pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, de la ora 20:15,în direct la PRO TV și LIVE TEXT pe www.libertatea.ro.

Pe 14 noiembrie, România va înfrunta Olanda, pe Arena Națională din București, în alt meci amical, care ca începe de la ora 21:00. Ultimele confruntări cu Olanda au avut loc în preliminariile CM 2014 (1-4 la București și 0-4 la Amsterdam).

Atât Turcia, cât și Olanda au ratat calificarea la Cupa Mondială 2018 din Rusia.

Naționala României va disputa următoarele jocuri oficiale în septembrie 2018, odată cu debutul noii competiții Liga Națiunilor UEFA. Tragerea la sorți a grupelor va avea loc pe 24 ianuarie 2018.

România- Turcia Mircea LucescuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8


Citește și: EXCLUSIV / Edward Maya, românul care a ”rupt” topurile internaționale, se ascunde până și de prieteni. Izolat în căutarea …inspirației!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI