„Vom întâlni o echipă foarte ambiţioasă. Mă aştept la o echipă bună, sunt câţiva jucători foarte buni în echipa Ciprului. Au reuşit să facă o echipă competitivă”, a spus Lucescu despre meciul cu Cipru.

„Noi am obţinut şase puncte, dar asta nu înseamnă nimic dacă nu obţinem în continuare alte şase puncte. E un meci important pentru noi, îl tratăm cu foarte multă seriozitate şi sper că băieţii vor fi mulţumiţi după meci”, a adăugat el.

Mircea Lucescu a precizat că este impresionat de relaţiile dintre jucătorii tricolori.

„Asta este baza. Pe aceasta trebuie să construim ceva în plus. Trebuie să facem un alt pas înainte ca să ne putem bate cu echipele mari ale Europei. Avem un avantaj, că şi datorită echipei naţionale ei au început să fie apreciaţi şi la echipele de club, ceea ce uşurează munca mea. La echipa naţională este deschis în continuare totul, noi avem obligaţia de a obţine calificarea. Nu putem să aşteptăm o tragere la sorţi favorabilă…”

„Să mai renunţe la jucători străini de o valoare dubioasă”

Selecţionerul consideră că la cluburile din ţară ar trebui să se ia măsuri în ceea ce îi priveşte pe jucătorii străini „cu o valoare dubioasă”.

„Această echipă naţională ar trebui să dea un exemplu pentru toate cluburile din ţară. Să mai renunţe la jucători străini de o valoare dubioasă şi să încerce să promoveze jucători din ţară. Performanţele echipei naţionale vor obliga cluburile să ia măsuri. Când vin jucători pentru un an, doi sau pentru o lună şi apoi pleacă lasă un gol în urma lor. Se pierde spiritul de grup extraordinar al suporterilor. Este extraordinar să îl ţii”.

„Trebuie să fim foarte atenţi la modul în care ne vom comporta mâine în teren”, a mai afirmat Mircea Lucescu.

Echipa naţională întâlneşte selecţionata Ciprului, sâmbătă seară, de la ora 21.45, la Larnaca, în etapa a treia a grupei C2 a Ligii Naţiunilor. După această confruntare, marţi, 15 octombrie, tricolorii vor înfrunta Lituania, tot în deplasare.

Urmărește-ne pe Google News