Şahtiorul lui Mircea Lucescu a ratat şansa de a se apropia la două puncte de liderul Dinamo Kiev.
Minerii au făcut doar 0-0 cu marea rivală din campionatul Ucrainei, în derby-ul disputat în cadrul etapei 21, la Lvov, gazda formaţiei lui Il Luce de când a început războiul în regiunea Donbass.
Raportul ocaziilor mari de gol a fost 2-2. Şahtior ar fi putut da lovitura în final, dar Luis Adriano a izbit transversala în minutul 87.
În urma acestei remize, Şahtior rămâne pe locul 2, cu 48 de puncte, iar Dinamo Kiev se menţine în top cu 53 de puncte.
Mircea Lucescu nu-şi mai face iluzii: „Am câştigat cinci ani la rând campionatul, acum, probabil, îl va cuceri Dinamo Kiev. Noi vom continua să jucăm pentru locul secund, pentru a ne califica în Liga Campionilor, nu ne permitem să ratăm acest obiectiv”.
Il Luce a dat de înţeles clar că va continua la Şahtior. „I-am folosit în apărare pe Krivţov, 24 de ani, şi pe Ismaily, 25 de ani, în locul lui Kucher, 33 de ani, respectiv lui Şevciuk, 36 de ani, pentru că trebuie să pregătim echipa pentru sezonul viitor.
Să terminăm acest campionat şi vom vedea ce se va decide din sezonul viitor. Câte echipe vor mai fi şi ce format va avea campionatul. Și după aceea ne vom hotărî unde vom juca meciurile de acasă. Nu este foarte frumos pentru mine și pentru jucătorii mei să jucăm doar cu 500 – 1.000 de fani în tribune. Nu este de nivelul nostru profesional, să fiu sincer.
Nu se știe încă opinia jucătorilor și ce decizii se vor lua în viitor. Aşteptăm doar două jocuri pe an cu Dinamo Kiev pentru a umple stadionul, și asta e tot? Este cumva nedemn. Desigur, nimeni nu este vinovat pentru situaţia asta. Totul e foarte dificil. Din păcate, există probleme politice pe care nu le pot rezolva. Dar această situație ne afectează”.