Pe 1 octombrie face 70 de ani

Adică?
Vrea să mă trimită pentru consultaţii amănunţite la o clinică renumită din Istanbul. Cică acolo, în Turcia, sunt cei mai buni doctori în domeniu, care mă pot ajuta. Eu nu prea vreau să merg, pentru că şi la Bucureşti, de fiecare dată când am avut probleme, am fost tratat foarte bine. Dar Mircea, care este un băiat deosebit, a insistat, aşa că acum aştept, cum se spune, mutarea în plic. Care ar putea veni pe 1 octombrie, odată cu ziua mea de naştere.
Ce vă doriţi la 70 de ani?
Sănătate, restul se rezolvă. Am o pensie bună şi un prieten adevărat, pe Lucescu. Sincer, nici o rudă apropiată nu m-a băgat în seamă aşa cu a făcut-o Mircea. Mă sună mereu şi, de fiecare dată când are “o fereastră” şi ajunge la Bucureşti, mă anunţă şi ne întâlnim. E mare lucru pentru “un bătrânel” de 70 de ani.

Duckadam, pe perfuzii la Spitalul Militar

Helmuth Duckadam, fostul mare portar al Stelei, acum director de imagine în Ghencea, a fost internat ieri la Spitalul Militar din Bucureşti pentru investigaţii. “Voi face toate analizele, să văd care e situaţia mea după ce m-am operat la braţul drept”, a declarat Helmi. Potrivit unor surse medicale, ar fi fost pus pe perfuzii pentru a i se administra medicamente.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Alertă extremă în Constanța, după un nou atac al Rusiei lângă România. Oamenii au ieșit din case, după un mesaj RO-Alert
Știrileprotv.ro
Alertă extremă în Constanța, după un nou atac al Rusiei lângă România. Oamenii au ieșit din case, după un mesaj RO-Alert
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
În ce moment al zilei e bine să ștergi geamurile ca să fie curate lună. Nu vei mai lăsa dâre pe termopane și vor arăta perfect
FANATIK.RO
În ce moment al zilei e bine să ștergi geamurile ca să fie curate lună. Nu vei mai lăsa dâre pe termopane și vor arăta perfect
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
GSP.RO
Giovanni Becali i-a răspuns lui Ianis Hagi: „Doamne ferește! Eu am vorbit doar spre binele lui”
Se dă liber pentru părinți în prima zi de școală? Ce au decis parlamentarii
FANATIK.RO
Se dă liber pentru părinți în prima zi de școală? Ce au decis parlamentarii
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dacia pregătește concedieri voluntare. Până la 40.000 de euro pentru cine pleacă de bunăvoie
Observatornews.ro
Dacia pregătește concedieri voluntare. Până la 40.000 de euro pentru cine pleacă de bunăvoie
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac
HOROSCOP
Horoscop 7 septembrie 2024. Racii au parte de un context care le permite să se ocupe cu ceva ce le place foarte mult și să învețe din ceea ce fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI