Il Luce devine al cincilea tehnician care se poate lăuda cu centenarul, alături de alte nume mari din fotbalul mondial: Sir Alex Ferguson, Arsene Wenger, Carlo Ancelotti şi Jose Mourinho.

UEFA i-a făcut şi bilanţul lui Lucescu, în cele 99 de partide disputate până acum în cea mai importantă competiţie inter-cluburi: în cele 14 sezoane în care a antrenat în UCL, a înregistrat 35 de victorii, 24 de egaluri şi 40 de înfrângeri.

În aceste 99 de meciuri, românul a condus-o pe Şahtior Doneţk(64), Galatasaray (26), Beşiktaş (6) şi Internazionale Milano (3). Cea mai bună performanţă a fostului selecţioner a reprezentat-o accederea în sferturile de finală, fază în care a ajuns în 3 rânduri, cu Inter (1998-99), Galatasaray (2000-01) şi Şahtior 2010-11.

Cel mai categoric succes obţinut de Lucescu a fost un 7-0, în deplasarea cu BATE Borisov (2014), în timp ce eşecul cel mai sever a venit pe terenul lui Bayern, 0-7 (2015). Barcelona este echipa întâlnită cel mai des de Lucescu: s-a duelat de 8 ori cu gruparea catalană, bilanţul fiind de două victorii, un egal şi cinci înfrângeri.

Urmărește-ne pe Google News