„Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o crimă. Putin este un criminal. Acest război este barbar. Vedem copii și femei murind. Spitale și clădiri civile sunt bombardate. Acesta este ceva de neimaginat. Întreaga lume trebuie să sprijine acum Ucraina. Repet: Putin este un criminal, iar ceea ce vi se întâmplă în Ucraina trece peste cele mai proaste imaginații. Am plecat în România, dar încă încerc să ajut în diverse moduri, inclusiv fotbaliştii mei cu care sunt în contact”, afirmă Mircea Lucescu într-un interviu acordat site-ului polonez Sportowe Fakty
Antrenorul român spune că nu se aștepta la un atac al Rusiei asupra întregiii Ucraine. „Nu mă așteptam. Adică, s-ar fi putut presupune că se va întâmpla ceva, dar mai degrabă în regiunile Donețk și Lugansk… Nu mi-aș fi imaginat niciodată că Kievul și alte orașe ucrainene vor fi bombardate, iar unele chiar distruse. De aceea spun că totul este barbar. Îmi amintesc de anii de muncă la Șahtior Donețk. Aveam multe naționalități acolo, desigur și ruși și ucraineni. Nu a fost nicio problemă. Am lucrat împreună la club și acești jucători au fost prieteni și în afara terenului. Și acum asistăm la lucruri atât de nebunești. E greu de acceptat”.
Sancțiuni și mai puternice
Lucescu vrea sancțiuni mai puternice pentru Rusia. Cu nuanțe însă.
„După părerea mea, sancțiunile impuse Rusiei ar trebui să fie și mai stricte. Rusia trebuie să simtă mânia lumii pe pielea sa pentru ceea ce îi face Ucrainei. Dar cred în sensul sancțiunilor în primul rând în domeniul militar, economic și politic. Pentru mine, lumea sportului este altceva. Sunt un om care iubește sportul din toată inima. Și îi voi apăra ideile. Avem mulți sportivi ruși care sunt medaliați, campioni mondiali… După părerea mea, nu ar trebui să-i echivalăm cu armata rusă din Ucraina, cu oligarhii ruși și în cele din urmă cu Putin însuși”.
„Sper că Ucraina va câștiga acest război. Cu ajutorul altor țări, pentru că de asta are mare nevoie acum această țară. Mesajul meu către lume este clar: luați un exemplu din Polonia”, a spus pe final Lucescu.