Răzvan Burleanu (29 de ani) este noul preşedinte executiv al Federaţiei Române de Fotbal, dar n-a scăpat de predecesorul său, Mircea Sandu (61 de ani). Numirea “Naşului” drept preşedinte onorific al forului din Casa Fotbalului îl intrigă şi îi pune multe semne de întrebare lui Mircea Pascu (79 de ani), vice şi mai apoi şef FRF între 1983 şi 1990.
Libertatea: Cum vedeţi schimbarea din fruntea FRF?
Mircea Pascu: Sincer, îmi pune multe semne de întrebare. Din ce văd, schimbarea s-a produs doar la nivelul preşedintelui executiv, din moment ce Mircea Sandu se menţine la Casa Fotbalului ca preşedinte onorific. Interesant e că toţi preşedinţii de federaţii mari din Europa nu sunt salariaţii acelor foruri, la fel cum este acum Sandu.

Îi recomandă să preia frâiele puterii

Ce vă nemulţumeşte?
Faptul că Sandu îi fixează rolul noului şef al FRF. L-a pus pe Burleanu în situaţia de subaltern. Apoi, nu văd de unde până unde treaba asta cu renta viageră pentru preşedintele onorific! E o absurditate să i se dea bani de la federaţie unui om care a lucrat 24 de ani într-o funcţie care nici măcar nu e nominalizată în Codul Muncii!
Dar care ar fi rolul preşedintelui onorific?
Preşedintele de onoare este invitat la anumite activităţi, nu trebuie să fie implicat permanent în treburile curente ale federaţiei, cum văd că o face Sandu. Burleanu nu are nici o obligaţie faţă de Mircea Sandu, un om care n-a ajutat fotbalul românesc să progreseze. Ca preşedinte onorific, Sandu poate participa la unele evenimente. Atât.
Ce i-aţi recomanda lui Burleanu?
Să devină cu adevărat preşedintele FRF, luând frâiele puterii în propriile mâini. Să-şi pună rapid oamenii în funcţii şi, până la sfârşitul actualului campionat, să studieze şi să schimbe, unde este cazul, anumite lucruri. E băiat deştept, acum să vedem dacă se mulţumeşte cu funcţia sau vrea cu adevărat să schimbe în bine fotbalul românesc.
Foto: Gazeta Sporturilor

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI