Asta pentru că, în opinia tehnicianului, diferenţa de valoare înclină clar în vfavoarea tricolorilor.
”În meciul cu Ungaria, plecăm mai favoriţi ca niciodată! Spun asta pentru că noi avem un moral excelent, după victoria din Grecia, în timp ce la unguri situaţia nu e roză. Au pierdut ”acasă” cu Irlanda de Nord, şi-au înlocuit selecţionerul, iar presa a pus tunurile pe jucători. Dacă, în trecut, meciurile dintre cele două selecţionate erau pe muchie de cuţit, de data aceasta diferenţa de valoare este clar în favoarea noastră. Nu avem voie să ratăm victoria”, a declarat, pentru Libertatea, Mircea Rădulescu. Cum România va juca într-un interval de patru zile două meciuri în preliminariile CE, cu Ungaria, pe 11 octombrie, şi cu Finlanda, în deplasare, pe 14 octombrie, fostul selecţioner al României i-a dat sfaturi actualului antrenor al naţionalei.
”În fotbal, cel mai important meci e cel care urmează, în cazul de faţă cel cu Ungaria. Aşa că Piţurcă trebuie să se concentreze pe jocul cu maghiarii şi apoi pe cel cu finlandezii. Acum e important să câştigăm primul meci. Jocul cu Finlanda va prezenta caracteristicile unuia pregătit în criză de timp. Adică selecţionerul va lua măsurile care se impun după prima partidă, când, probabil, se va confrunta cu anumite probleme legate de randament şi de accidentări. Oricum, dacă batem Ungaria, vom aborda cu şanse mari de victorie şi cel de-al doilea joc”. Despre şansele de calificare al României la turneul final al Campionatului European din 2016, Mircea Rădulescu spune că acestea sunt uriaşe. Numai că obiectivul echipei naţionale nu trebuie să-l reprezinte calificarea la CE, ci trecerea de faza grupelor. Ăsta e obiectivul corect, pentru că la Euro merg acum 24 de echipe. Sistemul de calificare ne ajută (n.r. – se califică direct primele două echipe, iar cea clasată pe locul trei merge la baraj), aşa că nu trebuie făcut un titlu de glorie că terminăm grupa pe primul sau al doilea loc”, a conchis Rădulescu.
Boloni, bun de naţională
”Strict tehnic, ar fi bine ca actualul selecţioner, Victor Piţurcă, să rămână la echipa naţională cel puţin până turneul final al Campionatului European din 2016. E bine ca antrenorul să aibă continuitate, dar nimeni nu este de neînlocuit. În cazul în care Piţurcă va pleca la o echipă din spaţiul arab, eu îl văd pe Ladislau Boloni înlocuitorul perfect. Are şi el un mic dezavantaj pentru că nu prea a mai urmărit fotbalul românesc în ultimul timp, însă e un antrenor bun, cu experienţă. În nici un caz n-aş aduce un selecţioner tânăr sau unul din străinătate”, ne-a precizat Mircea Rădulescu.
Sânmărtean, în lot
Pentru partidele cu Ungaria şi Finlanda, selecţionerul Victor Piţurcă a convocat 24 de jucători. Aceştia sunt:
Portari: Costel Pantilimon, Ciprian Tătăruşanu, Silviu Lung jr.
Fundaşi: Vlad Chiricheş, Dorin Goian, Florin Gardoş, Dragoș Grigore, Cosmin Moţi, Răzvan Raţ, Srgian Luchin, Iasmin Latovlevici
Mijlocași: Ovidiu Hoban, Mihai Pintilii, Gabriel Torje, Alexandru Maxim, Andrei Prepeliţă, Cristian Tănase, Alexandru Chipciu, Gabriel Enache, Lucian Sânmărtean
Atacanți: Bogdan Stancu, Ciprian Marica, Claudiu Keşeru, Raul Rusescu