„Tamaş nu poate fi o soluţie pentru Dinamo, am patru fundaşi foarte buni. Trebuie să ţinem cont şi de situaţia lui Puljic, pentru că el este împumutat la Dinamo. Trebuie să clarificăm situaţia. Îl apreciez pe Tamaş, am lucrat cu el, dar nu cred că e cazul. Cu Răduţ nu am mai discutat din vară, am fost acuzat degeaba. El ştie că îl doresc foarte mult. Avem bani să-l luăm pe Răduţ, dacă nu avem, mai vindem un jucător sau doi şi facem rost de bani. Dar poate cu Răduţ o să lucrez în altă parte”, a spus antrenorul dinamovist.
„Nu ştiu dacă va fi un meci spectaculos. Pe mine mă interesează cele trei puncte, pentru că sunt foarte importante. Va fi un meci greu, cu o echipă foarte bună, mai puţin în ultimul meci. Eu nu m-am plictisit să joc cu ei, Edi Iordănescu văd că spune asta. Eu chiar nu m-am plictisit, e o echipă care joacă fotbal, cu jucători foarte buni, dau multe goluri. Şi trebuie să ţinem cont că joacă tot timpul în deplasare.
După părerea mea, Pandurii şi Viitorul sunt echipele cele mai în formă în acest campionat. Joacă bine, au două puncte avans, sper ca mâine să fim sufiecient de inteligenţi ca să câştigăm acest meci. Eu cred că dacă vom câştiga mâine în proporţie de peste 90 la sută vom fi calificaţi în play-off şi ăsta este obiectivul nostru. Pentru moment ne interesează punctele, din ianuarie, echipa va arăta altfel”, a mai declarat Rednic.
A făcut curățenia de iarnă
”Ultimele trei meciuri sunt foarte importante. Cine trebuia să plece, a plecat deja, după aceste trei meciuri vom vedea. Eu îmi doresc să rămână toţi la Dinamo, dar nu depinde doar de mine. Cu Van Haaren şi Ghomsi a fost o situaţie mai specială. Van Haaren chiar şi-a căutat echipă în perioada în care se putea transfera. A fost în Olanda, nu şi-a găsit echipă, i-am dat şansa să se antreneze cu prima echipă, a avut tot sprijinul. I-am dat şi şansă să joace. Dar am căzut de acord că pe viitor nu vom mai continua împreună. A înţeles şi el şi Ghomsi. Cu restul, nu am mai vorbit. Doar cu Feussi am mai avut o discuţie astăzi legată de el şi sper să înţeleagă mesajul meu.
În locul celor care au plecat vor veni alţii, am avut timp să vedem jucătorii pe care ni-i dorim şi va fi mult mai bine când vor începe pregătirea cu echipa. Nu cred că vom lua de la Astra, am văzut deja că Steaua va lua patru jucători de acolo. Dar şi la Dinamo, dacă vine o ofertă bună, orice jucător este de vânzare”.