Legat de colaborarea cu Adrian Porumboiu, Rednic spune că ”e foarte ușor să vorbească cu el și să-l întrebe de câte ori a vrut să mă readucă la Vaslui”.
”Eu am adus ultimul titlu la Dinamo, plus 12.000.000 de euro, exact datoria pe care a lăsat-o el”.
Rednic a continuat: ”Venirea mea la Dinamo a însemnat și singurul titlu câștigat de ei în ultima perioadă, când era și el acționar acolo. Dar nu vreau să vorbesc despre performanțele lui Dinamo, mă rezum să amintesc doar de datoriile imense lăsate clubului și de către el. Niciodată nu l-am considerat un acționar, el era doar măscăriciul lui Borcea și al celorlalți”.
”Eu am adus un titlu și 15.000.000 de euro, el a lăsat suma asta datorie”
”Puriul” a făcut bilanțul la roș-albi, unde a cucerit titlul în 2007: ”În perioada cât eu am antrenat acolo, Dinamo a luat 8.000.000 de euro pe Radu Ștefan, jucător produs de mine sută la sută, după ce l-am luat de la echipa a doua, 3.000.000 de euro pe Ropotan, asta doar pe acte, plus 1.000.000 de euro pe Țucudean. În total 12.000.000 euro, la care se adaugă drepturile tv și banii proveniți din calificarea în primăvara europeană, așa că se ajunge la 15.000.000. Exact suma rămasă ca datorie a clubului după ce a plecat el”.
În ceea ce privește rezultatele pe care le-a avut ca antrenor după Dinamo, Rednic e răspicat: ”Ca să știe și el, văd că n-a urmărit: la Standard Liege am preluat echipa pe locul 13, era la retrogradare, și am terminat sezonul pe 4, obținând calificarea în Europa League după play-off-ul cu Genk. La Khazar, în Azerbaidjean, în primul an, am obținut locul 2 și am câștigat Cupa, iar în al doilea an am terminat iarăși pe poziția secundă și am participat, din nou, în cupele europene. După plecarea mea de acolo, Khazar a terminat cel mai bine pe locul 5, deși au trecut pe acolo antrenori cu nume mari, precum John Toshack sau Mustafa Denizli. Așa i-am ”păcălit” pe cei de la Standard și Khazar… În vara trecută am avut ofertă de la Lankaran de 1,5 milioane de dolari, au vrut să mă întorc, că să îi mai ”păcălesc” o dată…”.
Tehnicianul nu s-a ferit de cel mai sensibil subiect: meciul Dinamo – CFR Cluj 1-0. Atunci ”câinii”, care au luat și titlul, ar fi jucat pe o primă din partea Stelei, de 1.000.000 de euro. ”Miliarii” urmăreau locul doi, care ducea în Liga Campionilor, în dauna ceferiștilor: ”E doar o presupunere a lui chestiunea legată de banii pe care Gigi Becali i-ar fi dat conducerii și echipei la acel joc. Îi puteți întreba, și chiar vă rog să o faceți, pe Dănciulescu, Mărgăritescu, Niculescu, iar eu îl mai adaug pe această listă și pe Lobonț”.
”Minte scurtă, prelungitor prea mare! Poate i-a renovat casa lui Dinu!”
În ceea ce privește disputele personale și financiare cu Turcu, Rednic precizează: ”Anul trecut a făcut o declarație că am să-i dau 15.000 de euro. Când negociam cu Dinamo, a ieșit și a zis că am să-i dau 20.000, o fi pus și dobânda pe un an. Vreau să vă întreb, eu angajatul cui eram, nu eram angajatul lui Dinamo? Păi, dacă aveam acea datorie, el era acționar, era patronul meu, putea să-mi blocheze oricând un salariu pentru a-și recupera banii. Acest limbric cu prelungitor putea să-și recupereze datoria și atunci când am reziliat contractul cu Dinamo, iar clubul urma să-mi dea 50.000 de euro, bani pe care i-am văzut abia după 3 luni”.
”Și încă o minciună, nu mie mi-a renovat casa, mă confundă cu Dinu. Are mintea scurtă și i-au pus prelungitorul prea mare. Mie doar mi-a zugrăvit o mansardă și mi-a renovat două terase, la care a uitat să-mi facă și izolație”, acuză Rednic.
”În prima iarnă, mi s-a infiltrat toată apa de la zăpadă. Marele constructor voia banii la negru”
Continuă: ”În prima iarnă mi s-a infiltrat toată apa de la zăpadă, iar martor mi-e domnul Tărăcilă, care era chiriaș. Zice că nu i-am plătit? I-am virat banii prin cont bancar, că el voia să îi dau la negru. Am dovada de plată, că i-am dat 160 de milioane de lei vechi, și asta doar pentru manoperă. A mai executat o lucrare tot așa ”bună”.
Se laudă că a făcut lojele de la Dinamo, dar de la condens nu poți să urmărești meciul, se aburesc geamurile după 10 minute și nu se mai vede nimic. Ăsta e Turcu, marele constructor…”.
Concluzia: ”Le sugerez oamenilor din București să nu treacă pe sub Arcul de Triumf, că nu se știe… înțeleg că tot el se ocupă de renovare. Acesta este ultimul meu răspuns pe care i-l dau”.
De la ce a pornit reacția lui Rednic? Interviul acordat de Vasile Turcu poate fi citit aici.