Acest rezultat a avut darul de a-l face destul de circumspect pe tehnicianul „câinilor”, Mircea Rednic, în ceea ce priveşte echipa care se va califica în finală.

„Un joc echilibrat, între două echipe foarte bune. Ne-am propus să nu luăm gol, n-am luat, ne-am propus să dăm gol, n-am făcut-o. Întreaga echipă a stat bine. Este adevărat, au avut o bară, dar în urma unui şut din afara careului. Mi-aş fi dorit mai mult, dar nu prea ne-au lăsat spaţii. Nici noi, însă, n-am avut soluţii prea multe în atac. Vine meciul din campionat. Calificarea se va decide în retur. Suntem pregătiţi şi pentru penalty-uri. Pregătim toate cele trei competiţii, campionatul, Cupa şi Cupa Ligii, foarte serios. Îmi pare rău că avem o bijuterie de stadion şi stătem să ne uităm la el. Ăştia suntem noi”, a declarat, la Dolce Sport, Mircea Rednic.

Şi finanţatorul echipei Dinamo, Ionuţ Negoiţă, i-a ţinut isonul lui Mircea Rednic, menţionând, la Dolce Sport:Meciul retur va fi un meci foarte strâns. Toată lumea va fi prudentă. Dacă înscriem, va fi foarte bine, dacă nu, să ne calificăm după executarea loviturilor de departajare.  Îmi pare rău că nu am jucat pe Arena Naţională. Sper ca meciul retur să se joace pe această arenă„.

La rândul său, mijlocaşul Dorin Rotariu a precizat: „Lucru pozitiv e că n-am primit gol. Era important să nu luăm gol. Am muncit mult, am alergat şi am arătat ca o echipă. Au fost moment când trebuia să ajut fundaşii laterali. Vreau să fac ambele faze. Steliştii au avut posesie şi era normal ca noi să închidem culoarele. Am avut ocazii, am avut momentele noastre, ne gândim la următorul meci. Sper să-l câştigăm şi să ne revenim”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News