Mircea Sandu a vorbit, miercuri, despre situaţia naţionalei. Naşu, care nu crede că avem şanse de calificare la EURO 2012, l-a “urecheat” pe Daniel Niculae, despre care spune că e răsfăţatul selecţionerului.
Relaţia dintre preşedintele FRF, Mircea Sandu, şi selecţionerul naţionalei României, Răzvan Lucescu, pare să se răcească pe zi ce trece. Imediat după eşecul cu Israel, Naşu şi-a exprimat îndoiala că ne vom califica la EURO 2012, pentru ca miercuri, preşedintele FRF să-l înţepe pe Răzvan Lucescu, atacându-l pe unul dintre favoriţii selecţionerului, Daniel Niculae.
“Răzvan ţine foarte mult la Daniel Niculae, dar el nu mi-a arătat că ţine la Răzvan. La ce calităţi fizice are, ar trebui să fie un marcator. La Rapid, când juca în Cupa UEFA, marca destul de uşor. Ceva nu a mers în atac, nu mi s-a părut că lucrurile se învârt în direcţia bună. Poate are nevoie şi de un pasator, de un jucător care să-l ajute mai mult”, a atacat Mircea Sandu.
«O iau ca pe o dojană»
Contactat de Libertatea, Daniel Niculae spune că percepe afirmaţiile lui Mircea Sandu ca pe o mustrare: “Nu mi se pare un reproş. Iau declaraţia ca pe o dojană. Şi eu îmi doresc să marchez mai mult. Cu Israelul nu prea ne-a ieşit jocul, dar să nu uităm totuşi că am dat gol cu Polonia, la un an după revenirea mea la echipa naţională”
Apărat de Lucescu
Daniel Niculae a fost apărat de selecţionerul Răzvan Lucescu: “Un jucător care aleargă precum Niculae, se demarcă în lateral, creează culoare pentru coechipieri şi dă totul pe teren, nu poate lipsi din echipă, pentru că acestea sunt calităţile pe care le vreau eu de la jucătorii care vin la naţională”.