Procurorii DNA au solicitat astăzi pedeapsa maximă pentru Mircea Sandu, fostul președinte al FRF, și pentru Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF, în dosarul dezafilierii clubului Universitatea Craiova. Altfel spus, “Nașul” și “Corleone” riscă câte 10 ani de închisoare!
Sandu şi Dragomir sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, folosire a influenţei ori autorităţii persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru.
În acelaşi dosar au fost trimise în judecată şi FRF şi LPF, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi infracţiunea de sustragere de sub sechestru. Procurorii susțin că în ședința Comitetului Executiv al FRF din 20 iulie 2011, membrii acestui organism au decis dezafilierea provizorie a clubului Universitatea Craiova, patronat la vremea respectivă de Adrian Mititelu. Motivul a fost reprezentat de încălcarea statutului federației, fără să se ofere exemple concrete.
Componenta Comitetului Executiv al FRF care a votat dezafilierea Universității Craiova: Mircea Sandu – preşedinte FRF (a semnat); Dumitru Dragomir – primvicepreşedinte FRF (nu a semnat); Octavian Goga – vicepreşedinte FRF (a semnat); Marius Stan – reprezentant al cluburilor din Liga 1 (a semnat); Cornel Şfaiţer – reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (nu a semnat); Marian Rusen – reprezentant al cluburilor din Liga a 2-a (a semnat), Ștefan Stana – reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat); Cristi Bobar – reprezentant al cluburilor din Liga a 3-a (a semnat); Paul Costas – reprezentant al cluburilor de copii şi juniori (a semnat); Marian Pălărie – reprezentant al cluburilor de fotbalul feminin (a semnat), Vasile Avram – preşedinte CCA (nu a semnat); Sorin Ţerbea – reprezentantul cluburilor de fotbal în sală (a semnat).